Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braşov: Gheorghe Bader, scafandrul care o caută pe Elodia

Publicat in Adevarul, sâmbătă 16 mai 2009 ·

Braşoveanul participă, gratuit, la toate acţiunile de căutare şi recuperare de cadavre, ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov. Era doar un copil când la televizor se transmitea un documentar cu şi despre lumea subacavatică. Emisiunea se numea „Din tainele adâncurilor” şi băieţaşul de atunci visa în fiecare zi să ajungă şi el să vadă cu ochii lui acea lume. „Nu pierdeam nici un episod. Eram de-a dreptul fascinat. Atunci am prins drag de meseria de scafandru” , îşi începe Gheorghe Bader povestea, cu nostalgie în glas.

Scufundări ilegale

După ani buni, timp în care s-a ocupat de orice altceva, Gheorghe Bader a reuşit să îşi cumpere primul echipament de scafandru. „În 1996 am avut primul contact cu scufundările. Un timp, am practicat ilegal scufundările.  Era riscant, dar când pasiunea este aşa de mare, nu mai ţii cont de nimic” , îşi aminteşte el. Abia în urmă cu 9 ani a reuşit să se înscrie la cursuri de specialitate. A mers la Constanţa pentru asta, unde a obţinut acreditări şi brevete din partea Asociaţiei Internaţionale a Instructorilor de Scufundări din Statele Unite ale Americii. Astfel a devenit, în anul 2000, scafandru tehnic şi de recuperare.

Protocol cu ISU

De câţiva ani, braşoveanul Bader Gheorghe colaborează cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Braşov. „M-am întors şi din concediu pentru că s-a înnecat un tânăr şi familia era disperată că nu i se gasea corpul. Am venit din Grecia ca să îi ajut pe acei oameni. Nu iau nici un ban pentru asta, nici de la rudele celor decedaţi şi nici de la pompieri. Eu doar îi ajut” , susţine Gheorghe Bader.

După ce a reuşit să îşi obtină toate actele legale pentru a practica meseria de scafandru, braşoveanul a obţinut şi o brevetare pentru NITROX. „Acesta este aer îmbunătăţit. Este un amestec de aer terestru, cu un procent mai mare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat pe un teren agricol din Alba, din cauza unor scurgeri de carburant. Pompierii l-au găsit cu roţile în sus

Ziare.com acum 23 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat duminică, 28 aprilie, pe un teren agricol de pe raza localităţii Vurpăr. Pilotul a refuzat transportul la spital. "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnalat faptul că un avion de mici dimensiuni

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum o ora
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 37 minute
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 50 minute
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum o ora
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 8 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 4 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

AUR l-a prezentat pe actorul Mugur Mihăescu drept candidatul său pentru președinția CJ Olt

HotNews acum 2 ore
Actorul Mugur Mihăescu, cunoscut pentru rolul „Garcea” din „Vacanța Mare”, și-a depus duminică la Biroul Electoral Olt candidatura pentru președinția Consiliului Județean Olt, relatează Agerpres. Mugur MihăescuFoto: Inquam Photos / George Călin Repr

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°