Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: În eventualitatea ca Ponta să o desemneze pe Kovesi în fruntea DNA, eu mă opun

Publicat in Mediafax, duminică 31 martie 2013 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că, în eventualitatea în care premierul Victor Ponta, din postura de ministru interimar al Justiţiei, o va desemna pe Codruţa Kovesi la şefia DNA, el se va opune.

Antonescu a precizat, într-o emisiune la Antena 3, că premierul Victor Ponta a dorit să asume interimatul în fruntea Ministerului Justiţiei, pentru soluţionarea problemei numirii procurorului general şi a procurorului şef al DNA.

"În eventualitatea ca domnul Ponta să o desemneze pe doamna Kovesi în fruntea DNA, eu mă opun", a mai declarat preşedintele PNL.

El a precizat că această opinie i-a împărtăşit-o şi premierului Victor Ponta.

"Nu sunt de acord, mă opun, consider că e o mare greşeală şi din punct de vedere al sistemului juridic, dar şi politic o eventuală numire a doamnei Kovesi", a subliniat Crin Antonescu.

Liderul PNL a mai susţinut că nu doreşte ca în acest fel să influenţeze numirea procurorilor şefi şi nici nu a făcut vreo propunere de numire a cuiva.

Liderul PSD, premierul Victor Ponta nu exclude varianta ca fostul procuror general Laura Codruţa Kovesi să fie numită la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adăugând că nu va demisiona din postul de prim-ministru dacă această persoană, considerată "omul lui Băsescu", va fi numită la DNA.

El a declarat, vineri seară, la Antena 3, că singura variantă pe care o exclude este ca Daniel Morar să rămână în acest post. El nu a respins însă nicio clipă posibilitatea ca Laura Kovesi să fie numită la DNA, negând o astfel de idee, ci a prezentat justificări în mai multe rânduri, explicând că regimul Băsescu nu stă într-un singur om şi că dacă în conducerea Parchetului majoritatea celor numiţi sunt profesionişti va fi deja o schimbare fundamentală faţă de ultimii ani.

"Un cuvânt important în aceste numiri, o opinie importantă pentru mine es

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat în apropiere de Sfântu Gheorghe

Mediafax acum 33 minute
O navă sub pavilion Tanzania s-a scufundat sâmbătă dimineaţa în largul Mării Negre, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei persoane sunt căutate în continuare.

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 2 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Apple se pregăteşte să lanseze un iPhone mai subţire în 2025, potrivit The Information

News.ro acum 2 ore
Apple dezvoltă o versiune mai subţire a iPhone-ului său, care probabil va fi lansată până în 2025, a relatat vineri The Information, citând trei persoane apropiate acestui proiect, transmite Reuters. Posibila versiune mai subţire va avea probabil un

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum o ora
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Trei cetăţeni români şi-au semnalat prezenţa în Noua Caledonie! Anunțul MAE

Ziua Constanta acum 18 minute
Trei cetăţeni români s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala prezenţa în Noua Caledonie. Este vorba despre teritoriul francez de peste mări aflat sub stare de urgenţă în urma prote

Ştafeta torţei olimpice, programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie, a fost anulată

News.ro acum 3 ore
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu, potrivit BFMTV. Această decizie a fost anunţată de premierul Gabriel Attal după o reuniune la Matignon, potrivit BFMTV. Ace

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum 3 ore
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Bărbaţi înarmaţi au ucis trei turişti spanioli în provincia centrală Bamyan din Afganistan

News.ro acum o ora
Trei turişti spanioli au fost ucişi şi cel puţin un spaniol a fost rănit într-un atac al unor oameni înarmaţi în provincia centrală Bamyan din Afganistan, a anunţat vineri Ministerul de Externe al Spaniei, citat de Reuters. Vineri mai devreme, purtă

Cole Palmer a fost ales cel mai bun tânăr jucător al sezonului în Premier League

News.ro acum 12 ore
Cole Palmer, mijlocaşul de la Chelsea Londra, a fost votat vineri cel mai bun tânăr jucător al sezonului 2023-2024 în Premier League. Cole Palmer, mijlocaşul în vârstă de 22 de ani care a venit în vara trecută la Chelsea, de la Manchester City, a ma

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°