Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finanţele recurg din nou la împrumuturi de urgenţă de la bănci

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 14 iulie 2010 ·

Ministerul FinanŢelor a împrumutat ieri de la băncile comerciale puţin peste un miliard de lei (254 mil. euro) pentru 14 zile în cadrul unei licitaţii extraordinare, pentru a-şi acoperi o sincopă de lichidităţi, în condiţiile în care nu a mai reuşit să vândă titluri de stat în volume semnificative în ultima lună.

În iulie, Trezoreria trebuie să răscumpere certificate şi obligaţiuni de stat în valoare de puţin peste trei miliarde de lei, la care se adaugă şi finanţarea deficitului bugetar, astfel că are o nevoie imensă de lichidităţi.

Pentru sumele împrumutate ieri sub formă de depozite la termen statul plăteşte o dobândă medie de 4,62% pe an, uşor mai mică decât dobânda la care băncile îşi împrumutau lei între ele pe o săptămână, de 5,11% pe an.

"Dacă nu au mai emis titluri pe piaţa primară, Finanţele încearcă să rostogolească datoria prin împrumuturi pe termen foarte scurt. Probabil speră să înregistreze venituri foarte mari la buget pe 25 iulie, când trebuie plătite taxele şi impozitele aferente trimestrului doi. După 25 nu vor mai fi însă lichidităţi pe piaţă ca să poată repeta mecanismul", a comentat un dealer.

Practic, Trezoreria le-a comunicat ieri dealerilor prin mail-ul securizat că doreşte să atragă depozite pe 14 zile, iar fiecare bancă interesată a depus oferte - câte trei tranşe, cu sume şi dobânzile aferente. Anunţul iniţial nu a conţinut precizări privind suma dorită sau dobânda maximă acceptată. Astfel, Trezoreria a selectat ofertele băncilor, în funcţie de dobânda cerută, până la atingerea sumelor dorite. Spre comparaţie, licitaţiile pentru vânzarea de titluri de stat sunt organizate la BNR, care acţionează ca administrator al pieţei primare.

Pe piaţă circulă informaţii potrivit cărora Trezoreria ar fi împrumutat şi luni lei de la bănci, tot pentru 14 zile, însă în cadrul unor operaţiuni bilaterale, derulate cu câţi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum o ora
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum o ora
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 10 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

Timbre cu miros de baghetă: Poşta franceză sărbătorește celebrul produs de panificație printr-un timbru cu microcapsule olfactive

G4Media acum 3 ore
Poşta Franceză a lansat un timbru poştal pentru a celebra bagheta, descrisă cândva de preşedintele Emmanuel Macron drept „250 de grame de magie şi perfecţiune”, relatează The Guardian, citat de News.ro. Timbrul, care costă 1,96 €, înfăţişează o bagh

Producătorul chinez de vehicule electrice Xpeng va lansa prima sa maşină zburătoare în 2026

Capital acum o ora
Xpeng AeroHT, o filială a companiei Xpeng, intenționează să livreze clienților săi mașina zburătoare până în 2026, a anunțat vineri copreședintele producătorului chinez de vehicule electrice, într-un interviu pentru CNBC.

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 12 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Două trenuri s-au CIOCNIT într-un tunel din Belgrad: 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă

Gandul acum 2 ore
Două trenuri s-au ciocnit într-un tunel din Belgrad. În total, 13 persoane au fost rănite, din care patru sunt în stare gravă. Impactul a avut loc între un marfar și un tren de călători care avea interdicţie de trecere într-un tunel din Belgrad, a i

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum 3 ore
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 4 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°