Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BN: Sindicaliştii din sănătate ameninţă cu grevă generală, miniştrii nu-i cred în stare (VIDEO)

Publicat in CityNews Alba, vineri 15 noiembrie 2013 ·

Sindicaliştii din sistemul sanitar sunt decişi să intre în grevă generală în 28 noiembrie, dacă ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu nu-şi dă demisia. În schimb, ministrul pentru Dialog Social, Doina Pană, spune că ameninţările sindicaliştilor sunt doar de faţadă şi aceştia mai mult ca sigur vor renunţa la proteste până la finele lunii.

Preşedintele filialei judeţene Bistriţa-Năsăud a Sanitas, Viorel Viţelariu, spune că există un singur motiv pentru care greva generală ar fi sistată, demisia ministrului Eugen Nicolăescu.

"Ieri a fost Consiliul Naţional al SANITAS în care s-a hotărât, împreună cu Colegiul medicilor din România şi tot personalul din sistemul sanitar, o grevă de avertisment de două ore în data de 25 noiembrie, urmând ca din 28 să se intre în grevă generală.

Colegiul Medicilor din România a luat o decizie că vor fi şi medici care îşi vor da demisia în bloc, dacă nu se ajunge la o negociere efectivă. Nu suntem mulţumiţi nu de sumele alocate de Guvern, ci de fapt de ministrul Sănătăţii, căruia i-am cerut demisia. Acesta nu respectă ce negociază, e un dialog al surzilor, noi solicităm anumite doleanţe şi dânsul -Da, Da, dar de fapt nimic.

Dacă ar demisiona ministrul eu cred că s-ar rezolva problema grevei generale, în sensul în care ar veni un alt ministru care ar fi dispus la negocieri efective", spune Viţelariu.

În replică, ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pană spune că nu crede că sindicaliştii vor ajunge la grevă generală şi dacă ar fi ceva de-i reproşat ministrului sănătăţii ar fi lipsa răbdării.

"Mi se pare o chestiune de normalitate să existe proteste. Trăim într-o lume civilizată, europeană, în care fiecare este liber să-şi expună nemulţumirile, cu condiţia să fie civilizaţi, fără violenţă, în spaţii aprobate de primării. Eu cred că nu va fi o grevă generală. Ştiu că cei de la Sanitas cer demisia min

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 25 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°