Ne-am obisnuit sa hulim sistemul medical romanesc, si in multe cazuri pe buna dreptate (spaga, mizerie etc). Ne-am obisnuit sa credem ca tarile din vestul Europei ne pot da lectii in acest domeniu si ca totul merge mai bine. Foarte multi medici si asistente din Romania pleaca anual spre spitale din Vest. Iata insa o poveste de viata din Irlanda, petrecuta intr-o zi de luni, pe parcursul a mai bine de 10 ore, la Sectia de Urgente a Spitalului St. James din Dublin, unul dintre cele mai renumite si bine cotate din Irlanda.
In loc de introducere
Sistemul irlandez pe scurt: daca esti bolnav, te doare ceva, sau ai nevoie de medicamente mai tari (antibiotice), e obligatoriu sa treci prima oara pe la GP (General Practitioner), adica medicul de familie. Programare si o taxa de 50 sau 60 de euro, depinde de medic. Nici mai mult, nici mai putin.
Asa a fost si cazul meu: dupa o saptamina de dureri surde, dar constante in zona ficatului, m-am prezentat la o clinica privata, cu programarea facuta pentru ora 11:30. Am intrat la 12:30 – cam asa se intimpla peste tot: timpii de asteptare sint mari nu numai la stat, ci si la multe clinici private.
Dupa examinare, un doctor iranian care a parut competent (alta data, la un alt GP, consultatia a durat 3 secunde, nu exagerez cu nimic, si a costat 60 de euro) a decis sa ma trimita cit mai grabnic la St. James’s Hospital, undeva in centrul Dublinului. “Sa te dai suferind, te rog, spune-le ca te doare mai tare decit chiar te doare. Am scris in recomandare, dar cere-le si tu test de singe si ecografie. Neaparat!”, a sunat sfatul medicului. Important, veti vedea de ce. Nu l-am urmat pina la capat, mare greseala.
Cum ajunge un om un simplu cod de bare
6-7 kilometri distanta si aproape o ora. E ora 14:15. Ajung la St. James’s Hospital, la sectia Accidents/Emergency, unde am fost t
