Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambulanţele din Maramureş fac Ocolul Pământului

Publicat in Adevarul, duminică 20 februarie 2011 ·

Potrivit specialiştilor în geografie acestea ar fi înconjurat Pământul pe la Ecuator de patru ori. Cele 41 de maşini din întreg judeţul au reuşit „să toace" peste 22.000 de litri de carburanţi pentru a interveni la peste 4.000 de solicitări.

Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Maramureş are 41 de maşini aflate la Baia Mare şi alte cinci substaţii, respectiv Sighetu Marmaţiei,Vişeu, Borşa, Târgu Lăpuş şi Şomcuta Mare care parcurg lunar o medie de 150.000 de kilometri. În luna ianuarie, acestea au înregistrat 167.247 de kilometri parcurşi. „Lungimea în kilometri a liniei Ecuatorului, locul unde Pământul este cel mai lat este de 40.075 de kilometri, deci acestea înconjoară de patru ori Pământul în fiecare lună", a explicat Simion Ciurte, inspector şcolar de Geografie.

Mii de cazuri lunare şi zeci de mii de litri de carburant

Cu toate că funcţionează la cote de avarie, cu mult sub limita de personal, în cursul lunii ianuarie 2011, echipajele unităţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Maramureş au efectuat un număr total de 4.001 de solicitări salvare, dintre care 2.465 au fost solicitări de urgenţă cu asistent medical, 200 cu medic, 342 au fost pentru consultaţii de urgenţă la domiciliu şi 994 de solicitări pentru transport la domiciliu. „Numărul mare de kilometri înregistraţi lunar poate fi explicat şi prin suprafaţa mare a judeţului dar şi prin faptul că multe dintre maşinile noatre sunt solicitate să transporte pacienţi în marile centre universitare din ţară cum ar fi Clujul, Bucureştiul sau Târgu Mureş", a precizat Eugenia Tivadar, managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Maramureş. „Am înregistrat un consum total de 22.283 de litri de carburanţi", a mai adăugat Tivadar.

Funcţionează la cotă de avarie

SAJ Maramureş funcţionează de ani buni la cote de avarie. Deşi organigrama prevede 24 de medici şi 85 de asiste

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin

News.ro acum 52 minute
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 32 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 42 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 3 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 2 ore
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 3 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

Intervenții Salvamont: 4 persoane au ajuns la spital după ce au fost salvate de pe munte, în ultimele 24 de ore FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont România a anunțat că un număr de 17 persoane au fost salvate, în ultimele 24 de ore, de salvamontişti. Dispeceratul Naţional Salvamont a informat luni, 6 aprilie. că, dintre acestea, patru persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă

Câştigătoarea Eurovision Jamala spune că Ucraina „nu-şi poate permite” să boicoteze concursul.„Sarcina noastră e să fim zgomotoşi şi creativi”

Ziare.com acum 23 minute
Jamala, fosta câştigătoare ucraineană a concursului Eurovision a declarat că ţara sa nu-şi poate permite să boicoteze concursul de cântece, deoarece are nevoie de această ocazie pentru a reaminti Europei de invazia Rusiei, scrie The Guardian. Au exi

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°