Din când în când fiul meu de şapte ani mă întreabă: „azi aţi bătut Antena3 ?” Uneori mă umflă râsul, alteori mă îngrozesc de întrebarea venită nu tocmai din senin.
Mare trebuie să fi fost microbul televiziunii în casa noastră şi de multă vreme, dacă un pici de clasa întâi are grija bătăliilor noastre de zi cu zi cu audienţa.
Copilul meu a crescut într-o casă cu multe televizoare, mai toate deschise pe un canal de ştiri. Şi, probabil, fără corecţiile părinteşti necesare, cu uşurinţă s-ar înscrie peste ani în rândul celor care au televizorul principala sursă de informare.
Imaginea asta şi întrebarea pe care mi-o pune uneori mă fac să mă întreb cum vor arăta generaţiile viitoare, crescute cu noii idoli de la Antena 3, RTV sau B1.
Răspunsul cel mai probabil e că pregătim o generaţie de fanatici agresivi, separaţi între ei de falii aproape imposibil de trecut.
Să nu credeţi că fac aici un rechizitoriu al televiziunilor. Mai curând militez să avem mai multă grijă de copiii noştri. Să stăm mai multă vreme alături de ei să le explicăm ceea ce e drept şi bun şi ceea ce au de făcut.
Televiziunile sunt instituţii comerciale care sunt construite în primul rând pentru a câştiga bani. Atâta vreme cât nu manipulează şi nu mint, funcţionarea lor este binevenită. Dreptul de exprimare e mai important decât lezarea convingerilor altor grupuri de persoane. E maniera cu care ţara asta a mers înainte în ultimii ani. Şi probabil că aşa va merge mai departe.
Aşadar, ce i-aş spune eu copilului meu despre cazul Alexandrescu, dacă aş apărea din nou la televizor?
Întâi de toate că deciziile unui judecător se respectă, indiferent că ne plac sau nu. Este singurul lucru bun care ne-a mai rămas în România şi o datorie pe care o avem faţă de generaţiile următoare. Trebuie să întărim acest lucru, dacă nu vrem ca anii următori să dezlănţuim haosul asupra
