Investitorii care au pariat pe titlurile Bursei de Valori Bucureşti (BVB), compania care operează piaţa de acţiuni de la Bucureşti, au obţinut un profit de 5,39% într-o singură şedinţă de tranzacţionare. Titlurile Oil Terminal (OIL) au înregistrat cea mai puternică creştere din piaţă, de 10%, şi au ajuns la preţul de 0,22 lei, însă pe un rulaj de numai 59.000 de lei.
Bursa de la Bucureşti a crescut marţi, cu 1,5%, în linie cu bursele externe, într-o piaţă în care investitorii au fost mai activi la tranzacţionare şi au ridicat lichiditatea cu 53% peste rulajul cu acţiuni din şedinţa anterioară, potrivit Mediafax.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a câştigat 1,10%, până la 5.285,27 puncte, iar indicele compozit BET-C a urcat cu 1,50%, până la 3.098,84 puncte. Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), a înregistrat o creştere de 1,49%, până la 23.179,74 puncte, în timp ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a câştigat 1,46%, ajungând la 10.684,88 puncte. Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 1,35%, până la 484,54 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a înregistrat o creştere de 1,16%, până la 760,92 puncte.
Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 15,3 milioane lei (3,6 milioane euro), sumă cu 53% peste rulajul de luni din piaţa principală, de 10 milioane lei (2,3 milioane euro).
Totuşi, lichiditatea totală a bursei, de 15,4 milioane lei (3,6 milioane euro), a fost cu 18% mai redusă comparativ cu rulajul cumulat din şedinţa anterioară, de 18,8 milioane lei (4,4 milioane euro). La finalul sesiunii de luni au fost înregistrate în sistemul bursei rezultatele ofertei publice iniţiale derulate de Intercapital Investment Management pentru fondul de inve