Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Restaurant bulgăresc pentru gurmanzi români

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 ianuarie 2010 ·

În fiecare week-end parcarea este înţesată de autoturisme cu numere de Constanţa sau chiar Bucureşti. Cu puţină ingeniozitate, un investitor bulgar a făcut din „Wild Duck“ unul dintre cele mai cunoscute şi frecventate restaurante.

Ospătarii vorbesc cât de cât româneşte şi înţeleg foarte bine comanda dată de client.

Restaurantul se află la nici 30 de kilometri de punctul de trecere a frontierei Vama Veche, în Ezeretz, spre care duce o şosea asfaltată ca de ţară, drumul spre restaurant fiind din pământ. Abia de curând patronul bulgar a montat la şosea indicatoare spre restaurant, până acum singura metodă de publicitate fiind mărturiile clienţilor ghiftiuţi.

Nu neapărat mâncarea îi atrage pe constănţeni peste graniţă ci şi faptul că investitorul a gândit o strategie ingenioasă: meniurile sunt în bulgară, dar şi în română iar nota de plată poate fi achitată în trei monede: lei, euro şi leva. Clientul poate face astfel comparaţie între nota pe care ar fi achitat-o în România şi cea sensibil mai modestă prezentată de ospătarii bulgari.

Comandă specială cu artificii

Personalul este instruit: ospătarii vorbesc cât de cât româneşte şi înţeleg foarte bine comanda dată de client, iar dacă nu înţeleg întreabă ca să se asigure: „Apa să fie cu gaz?“, referindu-se la apa minerală. Nu există şef de sală. Fiecare ştie foarte bine ce are de făcut, nu e nevoie de coordonare.

„Şeful este casă“, ne explică Sveltana Dimitrova, tânăra care serveşte la mese.

Specialitatea bucătarului este adusă cu artificii. Nu se poate traduce, însă este formată din trei feluri de friptură, cu legume, la cuptor, înnecată în caşcaval şi smântână. Pentru a onora clientul care la rândul său l-a onorat pe bucătar să-i gătească ce ştie mai bine, la momentul prezentării lumina este stinsă, pentru ca artificile să se vadă mai bine.

Aniversări şi petreceri de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°