Bătălia s-a încheiat, războiul cifrelor a început.
Arta Războiului a lui Sun Tzu ne arată că o bătălie e câștigată nu de armata cea mai puternică – în cazul de fața USL care a avut toate pârghiile statului mai puțin Președinția – ci de armata cu strategia cea mai bună, în cazul de față Președintele Băsescu și PDL care au mizat pe boicot și alianța spontană a cetățenilor independenți pentru care ideea de fair play minim în jocul politic a contat mai mult decât interesul pentru un anume rezultat și simpatia sau antipatia pentru o anumită persoană.
Este fascinant cum înainte de suspendarea în Parlament, motivul invocat a fost încălcarea gravă a constituției (fapt rămas nedemonstrat, pentru că, nu-i așa, trăim într-o societate unde cu toții ar trebui să fim nevinovați until proven guilty by a court of law) dar în campania publicitară după suspendare, USL a mizat aberant pe cu totul altceva, și anume pe acuzațiile că Președintele ne-ar fi furat pensia și ne-ar fi umilit familia.
Este de asemenea fascinant cum, după referendum, fiecare parte folosește aceleași cifre pentru a picta un tablou diferit, după cum după verdictul Curții Constituționale asupra suspendării a fost citit ca a validare de către ambele părți după cum le-a convenit. Situația îmi amintește de un test care se dă la MBA-urile de la Harvard descris în cartea Șapte Obiceiuri ale Oamenilor Eficienți, unde un grup de studenți se uită la același desen și jumătate din ei văd portretul unui babe și cealaltă jumătate vede portretul unei tinere.
În cazul de față USL vede o victorie prin votul a opt milioane de oameni iar PDL și Președintele Băsescu văd o victorie în care aproximativ 54% din electorat (fără să mai punem la socoteală micul procent din cei 46% prezenți la vot care ar mări cu câteva procente acest 54%) nu a validat încercarea de suspendare a președintelui.
Ce