Skoda va produce o berlină de familie cu care va concura Dacia Logan. Renault-Nissan s-a aliat cu un grup indian, pentru a lansa un automobil la fel de ieftin ca Tata Nano, cel mai accesibil model al momentului.
Criza economică mondială şi declinul (constatat sau anunţat) al pieţelor mature i-au îndemnat pe marii producători auto să se reorienteze către modele tot mai accesibile ca preţ şi areale comerciale care, cel puţin teoretic, îşi vor păstra potenţialul crescător în viitorul apropiat.
Volkswagen, care a constatat, anul acesta, în propria ogradă - Germania - succesul repurtat de Renault prin intermediul Dacia, şi-a asmuţit brandul popular, Skoda, la beregata adversarului. Marca din Cehia a anunţat, săptămâna trecută, că va lansa o berlină de familie ieftină (în cel mult doi ani), cu care va ataca direct Loganul „made in Romania”.
Renault - împreună cu colegul de alianţă Nissan şi într-un parteneriat cu un grup indian - nu stă de pomană, ci reacţionează furibund, printr-un atac concertat asupra unui segment inferior, cel mai de jos, practic. Săptămâna aceasta, concernul franco-japonez a anunţat că va produce, nu mai târziu de 2012, un automobil cel puţin la fel de ieftin ca Tata Nano, cel mai accesibil model al momentului.
India, mama şi Tata maşinilor ieftine
Aşadar, India va oferi, peste aproximativ doi ani, un automobil la fel de ieftin ca Tata Nano, maşina care costă 1.500 de euro.
Alianţa Renault-Nissan a anunţat, marţi, semnarea un acord cu grupul indian Bajaj Auto pentru construirea unui model în spiritul deja celebrului Tata Nano, automobilul care i-a înnebunit pe indieni.
Potrivit acordului, Bajaj Auto, cel mai mare producător de motociclete din India (!), va fi responsabil de proiectarea, dezvoltarea şi producerea autoturismului low cost într-o fabrică locală, car