Traian Băsescu şi-a doborât, săp­tă­mâna trecută, propriul record în ma­terie de declaraţii iresponsabile, ex­plicând că, indiferent de rezultatul alegerilor din 2012, va refuza să nu­mească un premier din partea USL. Chiar dacă actuala opoziţie ar aduna peste 50% din voturi. Cică articolul constituţional care l-ar forţa pe pre­şedinte să coabiteze cu un guvern de­cis de rezultatul de la urne se referă doar la cazul – complet improbabil – în care un partid, şi nu o alianţă, câş­tigă cu majoritate absolută. Cu alte cu­vinte, dacă PNL nu fuzionează cu PSD, Traian Băsescu se consi­deră liber să ignore opţiunile electoratului şi mecanismele fundamentale ale democraţiei. Preşedintele care făcea cândva mare caz de "întoarcerea la popor" anunţa aşadar că nu dă doi bani pe pre­ferinţele politice ale naţiunii su­ve­rane. Suverană e doar voinţa lui. În vi­ziunea originală a lui Zeus de la Cotroceni, alegerile devin complet irelevante.

Preşedintele care invocă "stabili­t­atea politică" pentru a-şi perpetua la putere camarilla portocalie anunţă dezinvolt că este gata să provoace o criză constituţională fără precedent în cazul în care rezultatul votului po­pular nu îi va fi pe plac. Ce se va în­tâmpla după ce noua majoritate de­cisă la urne va respinge, de două ori la rând, premierii propuşi de Co­tro­ceni? Traian Băsescu va cere di­zol­va­rea Parlamentului, Parlamentul va de­­mara procedurile de suspendare a preşedintelui. Scenariul se anunţă apo­­caliptic. Culmea, el este anunţat cu un an înainte de alegeri. De însuşi şe­­ful statului. Care sugerează transpa­rent că votul popular e bun numai da­că îi girează lui opţiunile. Dacă nu, să se reia până când iese cum vrea Zeus. Aparent, planul preşedintelui su­feră de un grav viciu de logică. Dacă par­tidul său pierde alegerile la termen din 2012, de ce ar avea mai mul­te şanse două-trei luni mai târziu, după o criză prov