Anastasiu Crişu, Avocatul Poporului, şi-a demisia. Anunţul a fost făcut de Crin Antonescu, preşedintele Senatului.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a anunţat că Avocatul Poporului, Anastasiu Crişu, şi-a dat demisia din funcţia pe care o ocupă. Potrivit liderului liberal, la originea demisiei se află motive personale.
„A dorit să mulţumească pentru încredere şi pentru faptul – între altele – că pe tot parcursul mandatului exercitat niciodată dinspre partea mea sau dinspre partea partidului nostru nu s-a exercitat niciun fel de influenţă, niciun fel de presiune. Nu i-am cerut să atace nicio ordonanţă (...) Motivele (demisiei, n.r.) sunt de natură personală, aşa cum sunt consemnate oficial şi în cererea de demisie”, a declarat Antonescu.
Preşedintelui Senatului a adăugat că nu a solicitat lui Crişu să atace ordonanţa privind TVR.
Agenţia Mediafax informează că Anastastiu Crişu a fost numit Avocat al Poporului la sfârşitul lunii ianuarie, de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, cu 358 de voturi favorabile. De profesie avocat, Crişu este şi profesor universitar la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti.
Între 2005 şi 2009, Crişu a fost procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar între 2002 şi 2005 a fost procuror general finaciar pe lângă Curtea de Conturi a României, unde a mai lucrat între anii mai lucrat între 1993 şi 2002. Între 1990 şi 1993, a fost inspector la Corpul de Control al Guvernului, iar între 1981 şi 1990 a fost judecător şi procuror.
Anastasiu Crişu, Avocatul Poporului, şi-a demisia. Anunţul a fost făcut de Crin Antonescu, preşedintele Senatului.
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a anunţat că Avocatul Poporului, Anastasiu Crişu, şi-a dat demisia din funcţia pe care o ocupă. Potrivit liderului liberal, la originea demisiei se află motive personale. @N_P