Verdictul avansat astăzi de Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga în cazul diferendului româno-ucrainean privind fixarea graniţelor maritime şi împărţirea zonelor de exploatare economică exclusivă, readuce în prim-plan problema încă nerezolvată a Canalului Bîstroe.

Într-o spirală paradoxală, decizia de astăzi nu produce doar efecte juridice şi economice, ci are şi consecinţe politice profunde. Un diferend tergiversat decenii la rând s-a stins definitiv şi irevocabil prin verdictul Curţii. Indiferent de doleanţele părţilor implicate, ceea ce s-a chemat până în urmă cu câteva ore “cazul România versus Ucraina” nu mai există.

Modelul implementat astăzi, cu o soluţie considerată “echitabilă” de ambele părţi, poate indica direcţiile pentru alte dispute în care negocierile au eşuat. “Canalul Bîstroe” este un astfel de exemplu, o problemă nerezolvată de ani de zile şi o bombă cu ceas pentru ecosistemul Deltei Dunării încă nedezamorsată.

Kievul nu crede în lacrimi

Istoria se scrie pe scurt. În 2004, Ucraina îşi anunţa intenţia de a construi un canal pentru navigaţie pe braţul Bîstroe, demarând lucrările fără a ţine seama de multiple rapoarte ale României şi ale forurilor internaţionale care semnalau dezastrul ecologic pe care o lucrare de asemenea proporţii l-ar produce.

În martie 2008, chiar organisme comunitare au anunţat că Ucraina încalcă prevederile internaţionale cu privire la impactul transfrontalier asupra mediului, somând Kievul să înceteze imediat lucrările.

Pănă acum, toate tentativele diplomatice au eşuat însă lamentabil, oficialii ucrainieni refuzând pur şi simplu să stopeze investiţiile, dintr-un motiv simplu: autorităţile române n-ar fi de fapt îngrijorate de o eventuală afectare a mediului, ci de pierderea supremaţiei comerciale maritime în zonă.