Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Dumitru Paraschiv ţine în mână fotbalul mehedințean

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 august 2010 ·

A luat parte la „nașterea” Asociației Județene de Fotbal Mehedinți, iar acum conduce forul care ține frâiele echipelor locale, arbitrii și juniorii mehedințeni.

Dumitru Paraschiv este președintele Asociației Județene de Fotbal (AJF) Mehedinți. Pasionat de sport încă de mic, a cochetat cu fotbalul și atletismul. A jucat fotbal la juniorii echipei Metalul Severin, avându-l antrenor pe Mocanu, însă viața l-a purtat spre munca de birou și spre postura de conducător.

Înainte să îmbrățișeze lumea sportului, Dumitru Paraschiv a fost comandant de Pichet la Ostrovul Mare, timp de nouă luni şi a lucrat la Uzina de Vagoane din Severin, unde a făcut parte din trupa culturală a instituției. „Făceam dansuri, teatru și muzică”, mărturisește el.

Cu toate astea, de 20 de ani lucrează pentru sportul mehedințean. „Mă consider un om al sportului, nu doar al fotbalului. Din 1990 lucrez numai în mișcarea sportivă mehedințeană. Am început ca inspector sportiv al direcției pentru sport, sau CJEFS, așa cum se numea la acea vreme”, povestește Dumitru Paraschiv.

Destinul l-a apropiat, însă, de fotbal. „În 1992, fotbalul a devenit autonom, astfel că, în același an, am fondat Asociația Județeană de Fotbal Mehedinți, structură sportivă cu personalitate juridică, autonomă, cu surse de finanțare proprii”, mai spune președintele.

În cadrul instituției a activat, de-a lungul timpului, ca membru în diferite comisii, vicepreședinte, iar din anul 1998 se află la conducerea forului care reprezintă un apendice al Federației Române de Fotbal, în teritoriu.

Este și observator de joc al FRF

Pe lângă funcția de președinte al AJF, este și expert sportiv în acdrul Direcției pentru Sport Mehedinți. Dumitru Paraschiv ne face o sinteză a activității sale în acdrul instituției pe care o conduce: „Avem în organizare ligile a IV-a și a V-a, campionatele de juniori C și D,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum o ora
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia

Mediafax acum 3 ore
Proteste violente au loc miercuri în mai multe oraşe din Franţa şi Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate cu ocazia Zilei Muncii. Poliţiştii au făcut numeroase arestări.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 2 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române: ”Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, păcii și bucuriei” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenilor viaţă veşnică, a transmis, miercuri, 1 mai, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul de Sfintel

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

Alcaraz a fost eliminat de Rublev în sferturi la Madrid

News.ro acum o ora
Andrei Rublev a obţinut, miercuri, cea mai importantă victorie a sezonului său, la Mutua Madrid Open, unde l-a oprit în sferturi pe Carlos Alcaraz, care era în căutarea unui al treilea titlu consecutiv istoric la turneul ATP Masters 1000. Al şaptele

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 4 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 5 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Turcia se va alătura Africii de Sud în procesul de genocid intentat Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

Ziare.com acum 2 ore
Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, a declarat miercuri, 1 mai, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, relatează Reuters. "După finalizarea

Arma americană care ar putea face Crimeea „inutilă din punct de vedere militar”

Ziare.com acum 17 minute
Rachetele ATACMS cu rază lungă de acțiune furnizate de SUA Ucrainei au potențialul de a face Crimeea "inutilă din punct de vedere militar" pentru Rusia, potrivit unui analist militar. Săptămâna trecută, The New York Times a relatat că SUA au trimis

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/21°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/15°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

19°
mie.

10°/22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°