Se numeşte Egalia, se află în Stockholm şi este o grădiniţă cu totul specială. Cărţile sunt alese cu grijă pentru a evita reprezentările tradiţionale ale bărbatului şi femeii.
Băieţii sunt încurajaţi să se deghizeze şi să se joace cu păpuşile
Poveşti ca "Frumoasa din pădurea adormită", "Albă ca Zăpada" sau "Tom Degeţel" nu au loc aici. Micuţilor li se citeşte în schimb povestea celor două girafe care găsesc un crocodil şi vor să-l adopte.
Jucăriile sunt totuşi cele normale pentru copiii de vârsta lor din toată lumea, scrie Courrier International. Doar că sunt aşezate împreună, cele pentru băieţi şi cele pentru fetiţe, pentru a încuraja pe fiecare să aleagă ce jucărie îi place. Băieţeii pot să se deghizeze şi să se joace cu păpuşile. Directoarea Lotta Rajalin spune că e nevoie să li se ofere copiilor o mai mare paletă de opţiuni. "Vrem să le arătăm tot ce viaţa poate să le ofere, nu doat jumătate."
Ideea asta pare să anime întreg personalul grădiniţei. "Vreau să fac societatea să evolueze", spune Emelie Andersson, de 27 de ani, care tocmai şi-a terminat cursurile de educatoare. Tânăra a ales să lucreze la Egalia tocmai pentru politica de aici în favoarea egalităţii sexelor. "În societatea noastră, chiar de la naştere, copiii sunt subiectul unor aşteptări diferite, în funcţie de sex. Or, aceasta îi limitează. Pentru mine, nu există o lume a fetiţelor sau o lume a băieţilor."
Totuşi nu este derutant pentru un copil să i se ascundă astfel graniţa dintre sexe? Directoarea Rajalin a auzit această critică de multe ori. O respinge cu tărie. "Toate fetele ştiu că sunt fete şi băieţii ştiu că sunt băieţi. Nu ne atingem de identitatea sexuală biologică a copiilor, ci de problema socială."
Au apărut specialiştii în problema "bărbat – femeie"
Suedia tratează foarte serios chestiunea. Şcolile suedeze angajează din ce în ce mai m