Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Visul de a ajunge in Europa

Publicat in Adevarul, luni 12 septembrie 2005 ·

Americanii nu au depasit nici acum momen-tul 11 septembrie. Trei de-cizii majore a luat Ad-ministratia Bush, aceleasi ca si acum, dupa 11 septembrie 2001: a declansat razboiul din Irak, a refacut Americanii nu au depasit nici acum momen-tul 11 septembrie. Trei de-cizii majore a luat Ad-ministratia Bush, aceleasi ca si acum, dupa 11 septembrie 2001: a declansat razboiul din Irak, a refacut planul de aparare impotriva dezastrelor si a birocratizat intrarea in sistemul oficial al tarii pentru orice strain. Toate aceste actiuni s-au dovedit pana acum un esec. In Irak au murit peste doua mii de soldati americani si poate zeci de mii de localnici, nenumarati de nimeni, fara ca in Irak sa se instituie democratia. Planul de raspuns la dezastre, aflat la primul test serios saptamana trecuta, dupa uraganul Katrina, si menit sa reduca numarul mortilor, a dovedit ca este falimentar: cel putin zece mii de oameni au murit. In plus, dupa atacul asupra Americii din 11 septembrie, Statele Unite au decis sa puna control strict la granitele sale. Dar nu peste tot. In sud, granita e aproape deschisa. Sute de mexicani incearca, si multi reusesc, sa intre ilegal in Statele Unite zilnic. E sudul, unde toata lumea vorbeste de neputinta sau nedorinta federala de a opri imigratia ilegala, inclusiv a membrilor Al-Qaida, de a opri traficul cu droguri si arme. 11 septembrie 2001 a creat efecte de tip virus in randul americanilor. Multi americani obisnuiti se simt tot mai frustrati si complexati. Am vazut americani fericiti ca presa europeana a criticat dur Administratia Bush pen-tru raspunsul tarziu la uraganul Katrina, americani indiferenti la drapelul coborat in berna in semn de doliu si americani care viseaza sa ajunga in Europa.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum 5 ore
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 6 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 7 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 8 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul Hamas. Acuzaţiile sunt de crime de război şi crime împotriva umanităţii / Reacţii dure din Israel / Reacţii la nivel internaţional

Mediafax acum 13 ore
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru liderul Hamas Yahya Sinwar şi premierul israelian Benjamin Netanyahu. Procurorul CPI: Există toate motivele să credem că prim-ministrul israelian Netanyahu este responsabil penal pentr

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum 4 ore
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

O judecătoare din România este șefa completului care decide mandatele de arestare pentru Benjamin Netanyahu și liderii Hamas

Ziare.com acum 8 ore
Pentru presupuse crime de război și crime împotriva umanității, procuratura Curții Penale Internaționale de la Haga a cerut mandate de arestare pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și pentru trei lideri Hamas. Camera care va decide totul va

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 7 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 8 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°
vin.

13°/27°
Iasi
acum

13°
mar.

12°/25°
mie.

11°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/18°
mie.

15°/18°
joi

15°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
joi

14°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°
vin.

13°/24°