Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce conţine de fapt un hot dog? Lista care te-ar putea determina să nu-l mai mănânci

Publicat in Romania Libera, joi 19 iulie 2012 ·

Hot dog-ul este un aliment extrem de îndrăgit în întreaga lume, iar industria acestui tip de mâncare se dezvoltă. Însă nu toată lumea ştie exact ce conţine un hot dog, iar adevărul i-ar putea determina pe mulţi să renunţe la plăcerea de a-l mânca, potrivit Mediafax.

Într-o fabrică de hot dog, tone de carne de porc sunt amestecate în vase uriaşe de metal cu zeama care rezultă după ce carcasele de pui sunt presate pe grătare de metal şi amestecate cu apă. Rezultatul este amestecat cu conservaţi pudră, arome, colorant, apoi scufundat în apă, înainte de a fi introdus în membrane de plastic pentru a fi preparat şi ambalat, scrie dailymail.co.uk.

Originar din Frankfurt, Germania, hot dog-ul era la început un cârnat de porc servit cu pâine. Imigranţi germani au susţinut ulterior că au introdus gustarea în America în secolul XIX, devenind alimentul procesat de astăzi.

Oricât de gustos ar fi, hot dog-ul nu este însă benefic pentru sănătate. S-a demonstrat ştiinţific că hot dog-ul creşte riscul de cancer la intestine.

Fondul pentru Cercetarea Cancerului recomandă oamenilor să evite sau să reducă consumul de carne procesată.

Ce conţine un hot dog:

carne

De obicei, hot dog-ul este preparat din resturi de carne de porc (bucăţile care rămân după ce carnea şi slănina au fost îndepărtate de pe oase), la care se adaugă pui sau curcan. Această carne este amestecată cu apă, conservanţi, arome şi coloranţi.

Însă unele varietăţi de hot dog conţin foarte puţină carne. În schimb, conţin până la 64% carne recuperată mecanic (pasta care rezultă după ce o carcasă este introdusă într-o presă metalică şi amestecată cu apă). Carnea rezultată din acest proces este de zece ori mai ieftină decât cea obişnuită.

apă

Apa este adăugată pentru a obţine consistenţa necesară pentru introducerea pastei în membrană.

amidon

De obicei, hot dog-u

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 2 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 3 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 9 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 3 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 6 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 11 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°