Partidul Socialist Unit din Venezuela (PSUV) al preşedintelui Hugo Chavez a câştigat alegerile de duminică în cel puţin 19 din cele 23 de state, în urma unui scrutin prezentat de autorităţi ca un plebiscit în favoarea acestuia, la câteva zile după ce a fost operat de cancer.
Potrivit unor rezultate din 21 de state, publicate de către Consiliul Naţional Electoral (CNE) duminică seara, candidaţii PSUV conduceau în 19 state, iar ai opoziţiei în două. Înainte de alegeri, PSUV controla 15 state. Ulterior, CNE va anunţa rezultatele obţinute în alte două state (Bolivar şi Amazonas, sud) dintr-un total de 23.
Partidul aflat la putere a reuşit mai ales să câştige pariul de a obţine victoria în statul petrolier Zulia, cel mai bogat şi mai populat din ţară. În acest stat, candidatul PSUV Francisco Arias Cardenas l-a învins pe guvernatorul în exerciţiu Pablo Perez cu 50,99% din sufragii la 46,74%.
La Miranda (nord), un alt stat-cheie bogat pe care PSUV dorea să-l recâştige de la opoziţie, liderul opoziţiei faţă de Chavez, Henrique Capriles, a reuşit să fie reales guvernator cu 50,35% din voturi în faţa fostului vicepreşedinte Elias Jaua. Capriles, care în octombrie a obţinut cel mai bun scor înregistrat vreodată în cadrul alegerilor prezidenţiale împotriva lui Chavez (44% din sufragii), îşi consolidează astfel statutul de cel mai important opozant.
Celălalt stat în care opoziţia a reuşit să se menţină la putere este Lara (nord-est), după o zi de alegeri fără incidente, sub supravegherea a peste 140.000 de poliţişti.
Şeful campaniei PSUV, Jorge Rodriguez, a salutat în faţa presei "majoritatea zdrobitoare" obţinută de partidul său şi a apreciat că această victorie aparţine "întregului popor al Venezuelei", dar în special preşedintelui Hugo Chavez.
În timp ce numeroase persoane nu se îndoiesc de gravitatea bolii liderului stângii radicale la