Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, s-a înscris în UNPR

Publicat in Romania Libera, marți 17 septembrie 2013 ·

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, s-a înscris în UNPR, anunţă partidul condus de Gabriel Oprea, transmite Mediafax.

"Primarul Municipiului Baia-Mare, Cătălin Cherecheş, s-a înscris în Uniunea Naţională pentru Progresul României şi a fost numit, în cadrul partidului, coordonatorul Regiunii VI Nord-Vest, care cuprinde judeţele Cluj, Maramureş, Satu Mare, Bihor, Sălaj şi Bistriţa Năsăud", anunţă UNPR într-un comunicat remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.

Cherecheş a fost membru al PSD, cât şi al PNL.

Cătălin Cherecheş este primar la Baia Mare din mai 2011, când au avut loc alegeri parţiale. La alegerile locale din iunie 2012, Cătălin Cherecheş a fost reales în funcţie cu 86,3% din voturi.

Între 2005 şi 2008, Cherecheş a fost vicepreşedinte şi purtător de cuvânt al organizaţiei judeţene Maramureş a PSD, iar ulterior s-a înscris în PNL, fiind exclus din partid în luna ianuarie a acestui an. În perioada 2008 şi 2011, Cherecheş a fost deputat.

Cătălin Cherecheş este urmărit penal pentru luare de mită şi trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit bani de la reprezentanţii a cinci firme pentru a le favoriza la achiziţiile publice organizate de instituţie, la atribuirea şi la derularea contractelor, anunţa DNA, în luna iunie.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Cluj au început urmărirea penală în cazul primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, pentru luare de mită şi trafic de influenţă, ambele în formă continuată, precum şi pentru efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o îndeplineşte, se preciza într-un comunicat de presă al DNA.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada 2011-2013, Cătălin Cherecheş a primit bani, "cu titlu de foloase necuvenite", de la reprezentanţii a cinci societăţi comerciale, pentru a favoriza aceste

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 27 minute
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 2 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum 17 minute
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum 11 minute
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Starea de sănătate a lui Florin Piersic este uşor îmbunătăţită

Radio Mures acum 4 ore
Starea de sănătate a lui Florin Piersic este uşor îmbunătăţită, cu o evoluţie lent favorabilă, a anunţat Spitalul Foişor. La această unitate, actorul a avut joi o operaţie de extragere a protezei la genunchi, care îi întreţinea o infecţie în organis

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

VIDEO Novak Djokovic, lovit în cap cu o sticlă în timp ce dădea autografe la ATP Roma - Reacția sârbului

HotNews acum 5 ore
Novak Djokovic s-a calificat fără emoții în turul trei la turneul Masters de la Roma, dar liderul clasamentului ATP a avut parte de un moment dureros în timp ce semna autografe: a fost lovit în cap de un recipient metalic și s-a prăbușit. Novak Djok

Christian Sabbagh se retrage din televiziune! Motivul pentru care pleacă de la pupitrul știrilor Kanal D

Cancan acum 2 ore
După o lungă perioadă de activitate în lumea televiziunii, Christian Sabbagh a luat o decizie radicală. Vineri seară (10 mai), celebrul jurnalist a anunțat că se va retrage temporar din lumina reflectoarelor. Iată care este motivul! Prin intermediul

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/16°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

7°/13°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/21°