Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Analişti: Europa ar avea de câştigat dacă euro s-ar comporta ca o liră italiană, nu ca o marcă germană

Publicat in Mediafax, miercuri 21 noiembrie 2012 ·

Economia europeană, apăsată de trei ani de criza datoriilor şi creşterea şomajului, s-ar descurca mai bine dacă euro ar fi o monedă mai slabă, asemănătoare mai mult lirei italiene decât mărcii germane, consideră tot mai mulţi investitori şi analişti.

Euro s-a apreciat în ultimele trei luni mai mult decât oricare din alte nouă monede importante incluse într-un indice valutar al Bloomberg, chiar dacă rata şomajului din uniunea monetară este la un nivel record de 11,6%, relatează Bloomberg.

În loc să se comporte ca o marcă, cea mai importantă monedă europeană înainte de 1999, când a fost lansată oficial moneda unică, euro ar trebui să urmeze modelul lirei italiene, pentru ca economiile şi companiile să devină mai competitive, spun analiştii.

Lira italiană s-a depreciat cu circa 30% în deceniul anterior introducerii euro.

"Euro nu este sustenabil la acest nivel, pe termen mediu şi lung. Zona euro ar trebui să aibă o monedă mai slabă, mai mult ca o liră italiană decât ca o marcă. O monedă mai slabă ar ajuta la rezolvarea unor probleme", a declarat Ulrich Leuchtmann, director pentru strategie pe piaţa valutară la Commerzbank în Frankfurt.

La 11:09 ora Londrei, euro era în scădere cu 0,1%, la 1,2801 dolari pe unitate.

La 1 ianuarie 1999, euro a închis la 1,18 dolari pe unitate, în octombrie 2000 era la un minim de 82,30 cenţi americani pe unitate, iar în iulie 2008 a atins un maxim de 1,6038 dolari pe unitate.

Leuchtmann anticipează că euro ar putea coborî la 1,23 dolari pe unitate până la sfârşitul lui 2013.

Analiştii intervievaţi de Bloomberg se aşteaptă ca euro să încheie acest an la 1,28 dolari pe unitate, iar până în decembrie 2013 să coboare la 1,25 dolari.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum o ora
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum o ora
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Zelenski, mesaj de Paşte: Dumnezeu are steagul ucrainean pe umăr. Cu un astfel de aliat, viaţa va învinge în faţa morţii - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Volodimir Zelenski a făcut apel la concetăţenii săi ucraineni, cu ocazia Paştelui ortodox de duminică, să se unească în rugăciune unii pentru alţii şi pentru soldaţii de pe front, spunând că Dumnezeu - care are "steagul ucrainean pe umă

MLS: Lionel Messi intră în istorie - cinci pase decisive şi un gol în meciul cu New York Red Bulls - VIDEO

News.ro acum o ora
Atacantul formaţiei Inter Miami, Lionel Messi, a reuşit, sâmbătă, o performanţă istorică în MLS. El a oferit cinci pase decisive şi a marcat un gol în victoria cu 6-2 în faţa formaţiei New York Red Bulls. Messi nu a fost singurul jucător care a stră

Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Copacabana, cu 1,6 milioane de spectatori (video)

Press Alert acum o ora
Peste un milion și jumătate de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters. Ni

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Războiul din Ucraina, ziua 802. Ucraina susţine că a doborât un avion cu reacţie Suhoi Su-25 deasupra regiunii Doneţk

Mediafax acum 29 minute
În discursul său video de sâmbătă seară adresat poporului ucrainean, Zelenski a lăudat brigada mecanizată separată 110 „pentru că astăzi (sâmbătă - n.r.) a doborât un alt Su-25 rusesc în regiunea Doneţk”. Afirmaţia nu a fost verificată în mod indepe

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

18°
dum.

11°/18°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°