Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Discursul Cairo“, începutul doctrinei Obama?

Publicat in Adevarul, sâmbătă 6 iunie 2009 ·

Analiştii consideră că discursul preşedintelui Obama de la Cairo ar putea reprezenta primele semne ale unei noi doctrine în politica externă.  Viziunea preşedintelui american asupra modului în care democraţia poate fi exportată în lume reprezintă o schimbare radicală faţă de cea a predecesorilor săi, inclusiv faţă de „doctrina Clinton“.

„Vreau să fiu clar. Niciun sistem de guvernământ nu poate şi nu trebuie să fie impus unei naţiuni de către o altă naţiune“, a declarat Barack Obama. „Nu a menţionat niciun regim autoritar din regiune“, a declarat cu mâhnire Ibrahim Al-Houidaby, un activist musulman pentru drepturile omului. „Sunt sute de mii de prizonieri politici în Orientul Mijlociu“, a mai spus Al-Houidaby.

Doctrina politică americană din ultimul secol a avut printre constante ideea de a exporta democraţia în întreaga lume. Analiştii americani plecau de la premisa că democraţiile nu fac război între ele.

Noua doctrină arată clar că SUA vor aştepta ca regimurile să se democratizeze din interior, fară intervenţia Washingtonului.  Un alt element ce reprezintă o ruptură totală faţă de precedentele administraţii americane este acela că Obama nu a făcut nicio referire la terorism, flagel ce a distrus eforturile mai multor state musulmane de a se moderniza.

Susţinerea statului palestinian şi folosirea termenului „Palestina“, dar şi discursul dur la adresa statului evreu au fost criticate în presa americană. „Preşedintele nu vrea să spună altor state ce să facă. Mai puţin Israelului“, afirma Charles Krauthmmer, în Washington Post.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 5 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 9 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 4 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 6 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 7 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 7 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

SUA anunţă o nouă tranşă de şase miliarde de dolari de ajutor destinat Ucrainei, care include rachete de tip Patriot

News.ro acum 5 ore
Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a anunţat vineri un nou ajutor militar - în valoare de şase miliarde de dolari - destinat Ucrainei, în contextul în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierea livrărilor americane către Kiev, du

Preotul Ciprian Mega a fost primit de Vladimir Putin la Kremlin!

Ziua News acum 4 ore
În urma discuțiilor publice iscate în Rusia de participarea filmului "21 de rubini" la BRICS FILM FESTIVAL, preotul-regizor Ciprian Mega a fost invitat în această seară de către președintele Putin la o discuție despre valențele culturale ale producț

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

8°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

9°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

4°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°