Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rămaşi pe stradă cu trei copii minori, după ce le-a ars casa

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 24 ianuarie 2013 ·

O familie din zona Humorului cu trei copii minori a rămas pe stradă, după ce, în urmă cu trei săptămâni, le-a ars casa. Minorii, gemeni în vârstă de 2 ani şi un nou-născut, au fost internaţi în stare gravă, împreună cu mama, în Centrul Maternal de la Gura Humorului. Tot în acest centru a găsit un acoperiş deasupra capului şi o tânără mămică, în vârstă de 20 de ani, cu copil nou-născut.

Ea locuia împreună cu bunica, într-o locuinţă neîncălzită, pentru că nu aveau bani pentru lemne. O altă femeie, în vârstă de 33 de ani, din zona Fălticeni, însărcinată în luna a opta, a fost internată în Centrul Maternal din Gura Humorului, pentru că nu are unde să locuiască. Femeia are grave probleme de sănătate. Părinţii nu vor să o primească acasă, mai ales că şi mama tinerei este cu probleme de sănătate, având tulburări psihice şi fiind operată pe cord.

Copii în situaţie de risc extrem

Cristina Croitorescu, şefa Complexului de servicii pentru protecţia în regim de urgenţă a cuplului mamă-copil, care cuprinde şi Centrul Maternal Suceava, ne-a spus că toate cazurile internate la Gura Humorului sunt grave şi necesită ajutor.

„Cei trei fraţi internaţi la noi au fost aduşi foarte bolnavi. Era o situaţie de risc extrem. Părinţii trăiesc în concubinaj. O perioadă au stat în chirie la o altă familie, fără acte. Au fost daţi afară din acea locuinţă. Apoi s-au mutat în altă parte şi a venit necazul cu incendiul. Oricum nu aveau lemne pentru iarnă. O să-i ajutăm noi, până la primăvară. Părinţii au promis că vor încerca să-şi refacă gospodăria”, ne-a explicat Cristina Croitorescu.

La ieşirea din centru, fiecare mămică va primi 700 de lei.

Locuiau într-o casă neîncălzită

Un alt caz ajuns la Centrul Maternal din Gura Humorului, luni, 21 ianuarie, la sesizarea asistentului social care se ocupă de maternităţi, este cel al unei tinere în vârstă

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 9 minute
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 9 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 8 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 12 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 10 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°