Vocalizele pe terenul de tenis nu sunt o chestie nouă. Monica Seles la fete şi Jimmy Connors la băieţi au fost primii care au stârnit comentarii pe tema asta. La Wimbledon 1992, Navratilova chiar s-a plâns arbitrului, în timpul semifinalei, că e deranjată de strigătele lui Seles. Martina consideră şi acum că cei care ţipă pe teren trişează, pentru că strigătele lor acoperă sunetul rachetei care loveşte mingea, privându-l pe adversar de informaţii utile despre spinul şi viteza mingii.
La sfârşitul anilor ’90, surorile Williams şi-au anunţat dominaţia mondială atât prin loviturile demolatoare, cât şi prin zgomotele cu care le însoţeau. Însă icnetele marca Williams, probabil fiindcă sunt mai scurte, nu au provocat atâtea discuţii așa cum au făcut-o chiuiturile (altfel nu ştiu cum să le descriu) actualelor lidere ale clasamentului mondial: Victoria Azarenka şi Maria Sharapova.
La ele avem şi problema decibelilor (măsurată la 100 decibeli, Sharapova egalează zgomotul unui avion mic care decolează), dar şi a lungimii ţipătului. Cel puţin în cazul şuieratului Azarenkăi, mingea este deja la adversară şi Victoria încă n-a închis gura. Reacţiile? Radwanska s-a exprimat critic în conferinţele de presă, jurnaliştii disecă fericiţi problema, fanii din tribune râd nervos, cei de acasă dau pe mute, iar internetul e plin de glume răutăcioase la adresa “făptaşelor”.
In conferinţele de presă, la întrebările incomode legate de decibeli, cele două pun aceeaşi placă: cum că ele joacă aşa de când se ştiu, că e parte din jocul lor şi că “nimeni suficient de important nu le-a spus să schimbe ceva” (Sharapova). Întrebarea de 100 de puncte, sau decibeli, este: ar trebui WTA-ul să facă ceva?
Citește continuarea articolului pe treizecizero.ro
Vocalizele pe terenul de tenis nu sunt o chestie nouă. Monica Seles la fete şi Jimmy Connors la băieţi au fost primii