În Cappadochia (denumirea iraniană: "ţara cailor frumoşi") se pătrunde cu privirea, dar şi cu sufletul, cu imaginaţia şi cu gândul cel bun. Un loc atât de aspru pentru traiul omului ascunde nebănuite frumuseţi pentru care ar trebui inventat un al şaselea simţ. Peisajul e aproape lunar. Vulcanii, între care Ercyes, asemuit cu un Olymp al Turciei, au aruncat secole de-a rândul lavă peste pământul anatolian, creând formele ciudate de tuf din valea Goreme - căciulile ţuguiate din piatră în care oamenii şi-au construit locuinţe şi sanctuare. Astăzi, aceste sanctuare păstrează opere de artă bizantină, în special numeroase fresce.
POVEŞTI DIN ORAŞELE SUBTERANE
La început, chiar înainte de Hristos, cum ne spune istoricul Xenofon, aici se aflau aproape 200 de oraşe subterane. Azi, mai există urmele a doar 30, care au fost populate secole de-a rândul de greci, nevoţi să plece în 1923, o dată cu schimbul de populaţii dintre Turcia şi Grecia. Numele oraşelor greceşti s-au transformat, de exemplu, din Sinasos în Mustafa Paşa, iar unele dintre marile biserici ortodoxe ridicate între secolele al V-lea şi al XIX-lea au devenit moschei cu minarete ridicate adiacent, în grădină. În patrimoniul obiceiurilor păstrate de la greci se numără tradiţia viti-vinicolă. Celebrul raki grecesc se cheamă, în turcă, rahî. Turcii, care nu beau alcool, trăiesc azi, paradoxal, din vânzarea vinului şi a rachiului...
Oraşele subterane, ca şi locuinţele săpate în căciulile de piatră adăposteau populaţia locală de agresiunea externă a triburilor arabe, apoi turce şi mongole, care au jefuit regiunea aflată la răscrucea "drumului mătăsii" - principala axă comercială cu Extremul Orient. Fiecare oraş de la suprafaţă avea o dublură subterană.
Încă din Antichitate, oamenii trăiau mai ales din creşterea animalelor pe care, ne spune tot Xenofon, le luau cu ei în locui
