Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răpitorii româncei preferă să negocieze cu nişte germani „mai serioşi“ - VIDEO

Publicat in Gandul, miercuri 24 septembrie 2008 ·

Ostaticii şi răpitorii, urmăriţi de la distanţă de sudanezi şi egipteni

Turiştii răpiţi sunt sănătoşi, conform MAE sudanez

Drama celor 19 ostatici răpiţi săptămâna trecută la graniţa dintre Egipt, Sudan şi Libia a continuat şi ieri, un responsabil de rang înalt al Ministerului de Externe de la Khartoum anunţând că regiunea a fost încercuită, iar captivii sunt monitorizaţi de la distanţă, cu mare discreţie, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti.

„Avem noi informaţii că ei sunt bine, sănătoşi” a spus Ali Youssef Ahmed, reprezentant al MAE sudanez, citat de Agerpres. Ostaticii „sunt urmăriţi de la distanţă şi le cunoaştem orice mişcare”. Ei sunt monitorizaţi atât de forţele sudaneze, cât şi de cele egiptene, care îşi coordonează acţiunile, a adăugat oficialul sudanez, subliniind că, deocamdată, identitatea răpitorilor nu este cunoscută. La Cairo, ministrul turismului egiptean Zoheir Garanna a indicat că Egiptul „continuă fără încetare eforturile vizând eliberarea ostaticilor”, în cea de-a cincea zi de la răpire. „Egipteni, germani, italieni şi români cooperează strâns”, pentru eliberarea ostaticilor, a declarat, la rândul său, ambasadorul României în Egipt, Gheorghe Dumitru.

Pe de altă parte, răpitorii au anunţat că preferă să negocieze cu guvernul german, nu cu cel egiptean. Acestea au explicat că răufăcătorii îi consideră pe negociatorii germani „mai serioşi” decât pe cei egipteni.

Patru bărbaţi înarmaţi au răpit, vineri, 11 turişti europeni – cinci germani, cinci italieni, o româncă – şi opt însoţitori egipteni, pe care i-au transportat ulterior în Sudan, cerând o răscumpărare de mai multe milioane de euro pentru eliberarea lor. (A.I.)

Ostaticii şi răpitorii, urmăriţi de la distanţă de sudanezi şi egipteni

Turiştii răpiţi sunt sănătoşi, conform MAE sudanez

Drama celor 19 ostatici răpiţi să

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum 14 minute
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum 45 minute
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum o ora
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 2 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum 2 ore
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

România încheie Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Rimini cu locul 4 la senioare

Mediafax acum o ora
Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Sport, Echipa de senioare formată din Sabrina Maneca Voinea (dublu medaliată cu argint în finalele la sol şi bârnă), Ana Maria Bărbosu (locul 4 la sărituri), Amalia Ghigoarţă şi Lilia Cosman (locul 4 la bârnă) a ev

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 3 minute
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum o ora
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

FOTO Record mondial pentru brutarii francezi: și-au luat bagheta înapoi de la italieni

HotNews acum o ora
După un proces îndelungat de prepare a aluatului și aproape 11 ore de coacere, brutarii francezi au preparat duminică cea mai lungă baghetă din lume, de pete 140 de metri, recuperând astfel recordul pentru una dintre cele mai cunoscute embleme ale n

„Europa nu poate accepta astfel de practici”. Von der Leyen și Macron îl confruntă pe Xi Jiping

HotNews acum 37 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că va cere o concurenţă „echitabilă" cu China în cursul întâlnirii cu preşedintele Xi Jiping la Paris, notează AFP. Ursula von der LeyenFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Trebuie să

Vremea

București
acum

19°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

17°
lun.

13°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°