În anul 1989, colonelul dr ing. Marian Rotaru era preocupat de perfecţionarea tehnicilor de asigurare topogeodezică a acţiunilor de luptă a trupelor româneşti. În acest sens, comandantul Direcţiei Topografice Mi­li­tare studia posibi­litatea uti­li­ză­rii pe scară largă a sistemelor digitale de reprezentare a terenului, cu aju­torul unor înregistratoare gra­fice perfecţionate.

Acestea ofereau date "pentru modelarea perfectă şi ra­pidă a terenului pe direcţii, su­pra­feţe sau zone de operaţii ale tea­tre­lor de acţiuni mi­litare", cu scopul de a obţine "un randament superior în editarea hărţilor topografice".

În acelaşi timp, la Direcţia To­po­gra­fică Militară exista un proiect pentru "realizarea unor platforme inerţiale pentru poziţionări cu mare precizie (+/- 0,5 m la o distanţă de 60-80 km), alcătuite, în principiu, dintr-o unitate de prelucrare au­to­mată a datelor şi o unitate de control prin afişaj electronic, montate pe un autoturism de teren sau pe un alt mijloc de locomoţie, şi deservit de o echipă formată din doi specialişti".

În paralel, colonelul Marian R­o­ta­ru dorea ca "Direcţia Topografică Mili­tară, în colaborare cu alte instituţii de profil din Ministerul Apă­ră­rii Naţionale şi din economia naţio­na­lă să proiecteze şi să realizeze aparatura aferentă pentru recep­ţio­nar­ea semnalelor transmise de sa­te­liţii artificiali ai Pământului, care în prezent sunt constituiţi într-o «re­ţea satelitară»". Obiectivul final al acţiunii era "diversificarea asigu­rării topogeodezice de către orga­nul specializat - Direcţia Topogra­fică Mi­litară - prin proiectarea şi rea­li­za­rea unor noi tipuri de hărţi şi do­cu­mente, inclusiv prin realizarea mo­delului digital al terenului (MDT)".

Comandantul Direcţiei Topo­gr­a­fice Militare cunoştea faptul că în SUA fusese realizat în cursul anilor '80 sistemul "Global Position