Am parcurs cu sufletul la gură lista de minciuni pe care au alcătuit-o specialiştii pentru o primă întâlnire şi am bifat cu succes toate punctele, de parcă ar fi fost un test pe care l-am trecut cu brio.

Ciudat este că, deşi conştientizăm toate gogoşile pe care el ni le serveşte calde şi umflate la prima întâlnire, încă mai stăm cu sufletul la gură a doua zi aşteptând telefonul şi, implicit, să toarne ceva sos de ciocolată peste delicatesa pe care ne-a servit-o anterior.

Încercam acum câteva zile să-mi amintesc cea mai mare minciună pe care am primit-o la vreo primă întâlnire şi zâmbeam singură când îmi aminteam de tipul de care eram îndrăgostită în liceu, pe care îl urmăream fascinată în timp ce îmi povestea toate escapadele şi nebuniile lui. Îl am în lista de Facebook, iar postările lui par acum ale unei persoane de-a dreptul plictisitoare. E drept, ne-am maturizat eu şi el şi primele întâlniri şi minciunile noastre. S-au ars gogoşile, şi sosul de ciocolată parcă a devenit mai săţios ca niciodată. Mulţi ar spune că primele întâlniri nu au niciun farmec fără minciunile mici şi condimentate, dar eu vreau să fac un experiment.

Cum ar fi, într-o zi, când o să scap de comoditate şi o să mă conving singură că ar fi cazul să am din nou o primă întâlnire, să renunţ la tot ritualul? Cum ar fi să mă duc la prima întâlnire fix aşa cum sunt eu, fără machiaj şi fără o dâră neagră de dermatograf care să-mi accentueze plusurile. Iar când el încearcă să-mi servească gogoaşa cea arsă, să-i răspund sec că mă prind uşor când cineva minte. Şi mai ales când vine vorba de bărbaţi, mă prind uşor că mint şi atunci când nu o fac. Pot oare să renunţ aşa uşor la ciocolata de după? Mihaela Dincă este editor "Adevărul".