Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bio-mafia, ultima surată a celorlalte mafii europene

Publicat in Adevarul, miercuri 22 mai 2013 ·

Este mai degrabă ciudat că este aşa, dar se pare, după cum încearcă să ne convingă nemţii, că nici în domeniul agriculturii biologice calimera nu este chiar ...verde.

Astfel, reţelele de societăţi care s-ar ocupa cu înşelarea bunei credinţe a consumatorului s-ar întinde, asemeni unei pânze de păianjen, scrie Presseurop, din Moldova până în Italia, trecând prin Malta:

din aprilie, se ştie că Procuratura oraşului italian Pesaro, pe coasta Adriaticii, a deschis o anchetă nu asupra unuia, ci asupra a 23 de presupuşi membri ai unei reţele de fraudatori. Aceştia sunt toţi italieni, desigur, dar ei operează printre altele în Republica Moldova, Malta sau în Europa de Vest. Printre suspecţi apare chiar şi filiala moldovenească a unui organism italian de control al filierei bio, presupus în mod normal să dea în vileag şmecheriile fraudatorilor.

Ancheta este interesantă, cert, dar dincolo de declaraţiile procurorilor şi ale altor persoane din material, nu pot să nu remarc faptul că şi povestea aceasta seamănă teribil cu povestea cărnii de cal. Şi să mă întreb de ce oare nu avem şi vreun ecou, pe subiect, venind dinspre Moldova sau Malta...

În principiu, este adevărat că frauda este o floare otrăvită care apare cam peste tot unde este vorba de o cultură inovatoare, biologică sau nu, dar nu ar trebui, din start, să plecăm în orice anchetă, jurnalistică sau nu, de la prezumpţia de nevinovăţie?

Revista Economist, din Moldova, crede că, de pildă, "agricultura ecologică nu este deloc o afacere profitabilă pentru moldoveni". Ceea ce mă îndeamnă să "cuget", cum zic moldovenii, asupra faptului că, aşa cum de fapt sugerează articolul din Die Tageszeitung (preluat de Presseurop), în spatele firmelor care se ocupă de filiera bio ar sta tot întreprinzători străini. O modalitate de a profita, se pare, încă o dată de credulitatea celor care cred că orice investiţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 4 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 4 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum o ora
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum 30 minute
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 58 minute
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Lucian Bode: Trebuie să spunem cu curaj unele lucruri, să nu ne ferim doar să-i menajăm pe unii. Faptul că avem o alianţă pentru europarlamentare cu PSD-ul nu ne împiedică să le arătăm minusurile guvernărilor lor locale

News.ro acum o ora
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă că alianţa pe care PNL o are cu PSD pentru alegerile europarlamentare nu prespupune ca liberalii să nu vorbească public despre ”minusurile” guvernărilor locale ale social-democraţilor. ”Trebuie să spune

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 9 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

O tânără de 19 ani, din județul Suceava, a DISPĂRUT fără urmă după ce a plecat de la bunica sa. Polițiștii fac apel la populație pentru a fi găsită

Gandul acum 24 minute
Mihaela Irina Zlotar, o tânără în vârstă de 19 ani, din județul Suceava, a dispărut fără urmă după ce a plecat de la casa bunicii sale, în data de 7 mai. Poliția a apelat la ajutorul cetățenilor pentru a fi găsită. Tânăra a plecat de la domiciliul b

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

16°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°