Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Luria Nicoleta Mărțuică, economist în haine de polițist

Publicat in Adevarul, joi 17 septembrie 2009 ·

Deși a susținut și obținut masterul în management, Luria Nicoleta Mărțuică a ales o carieră în haina militară, la baza acestei hotărâri stând de fapt firea ei de autodidactă. Faptul că de mic copil, a fost foarte ascultătoare și în special o autodidactă, pentru Luria Nicoleta nu au existat probleme în relația cu părinții. Și nici faptul că era o fire băiețoasă nu i-a dat bătăi de cap cu mama sau cu tata. Mai mult, faptul că alegea întotdeauna ca obiect de joacă o mașinuță și nu o păpușică, iar prietenii îi avea mai mult printre băieți și nu printre fetițe, i-au atras  simpatia familiei și a vecinilor. Încă din primii ani de școală, Luria a fost parcă îndrăgostită de matematică. Drept urmare a fost în fiecare an premiantă și nu a lipsit de la nicio olimpiadă.

 „Nu mi-a plăcut niciodată să tocesc materia. Matematica a fost pentru mine cea mai plăcută materie, însă am îndrăgit şi limbile străine. Drept urmare, la ora actuală vorbesc foarte bună franceza, engleza, sârba şi italiana”, declară Luria.

Atrasă de ţinuta cazonă

Fiind o fire autodidactă, Luria a dorit de mică să îmbrace haina militară. Şi-a impus chiar şi un mod de viaţă cât mai apropiat de traiul cazon. A urmat Liceul Economic „Theodor Costescu”, după care a ales Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest Timişoara. Tot în Timişoara a susţinut şi masteratul în managementul firmei. La revenirea în Severin, în anul 2000, Luriei i-a fost foarte greu să găsească un loc de muncă în domeniul managementului firmei.

 „Atunci nu se prea punea bază pe acest domeniu, aşa că am lucrat în jur de patru ani ca economist la diverse firme. În tot acest timp urmăream un moment şi un post în cadrul poliţiei. Această oportunitate a venit în anul 2005. Am fost angajată ca inspector principal, apoi am fost investită în funcţia de purtător de cuvânt”,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum o ora
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 3 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Parlamentul ucrainean adoptă un proiect de lege privind mobilizarea unor deţinuţi în armată în schimbul unei amnistii

News.ro acum 3 ore
Deputaţii ucraineni au adoptat miercuri un proiect de lege care permite anumitor categorii de deţinuţi să lupte pe front în schimbul unei amnistii, în contextul în care Kievul încearcă să mobilizeze militari suplimentari împotriva Rusiei, relatează

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°