Unul dintre lucrurile care l-au atras pe Radu Apostol la Woyzeck e rezonanta religioasa pregnanta a numelor personajelor secundare – Andres, unul dintre apostoli, Marie, in acelasi timp Maica Domnului si Maria Magdalena, Christian (nume cu care, totusi, fiul lui Woyzeck nu e chemat niciodata) – si prezenta nebunului, al carui nume, Karl, corespunde celui al lui Büchner insusi si a carui functie in text este tocmai introducerea comentariului, biblic in acest caz, amplificat de regizor (la Büchner, litaniile Nebunului/Karl sint fraze din povestirile fratilor Grimm). De aceasta viziune religioasa, venind ca un contrapunct pentru o lume a relatiilor umane desacralizate (a interregnului avortonilor), tine identificarea lui Woyzeck cu un inger intrupat printre muritori, dar incompatibil cu ei, si metamorfozarea copilului Christian in bolul de sticla ale carui dimensiuni se maresc.

Iar conditia christica in care e plasat copilul (in bol, apa vine din cer si cu aceasta apa o miruieste Woyzeck pe Marie, anticipind purificarea prin inecul final) nu e altceva decit o alta varianta a celei a lui Woyzeck insusi. Langhoff, la rindu-i, concepe copilul ca pe ante-forma a tatalui si, de altfel, mare parte din acea rafinata retorica a copilariei ca stare privilegiata, identificata de Marie-Madeleine Mervant-Roux in montarea lui Langhoff, revine la Apostol, a carui preocupare pentru subiect e evidenta. Tema copiilor nedoriti/neiubiti, ea insasi o varianta a arhitemei omului ca oaspete nedorit in propria-i viata (cu toata tentatia cioranianului „neajuns de a te fi nascut“, nu e vorba despre acelasi lucru), e de interes constant pentru el, de regasit in spectacolul de la Casandra cu Before Breakfast (ceea ce declanseaza monologul doamnei Rowland e nasterea unui copil mort), in Acasa (unde deja nu mai era vorba de conventie teatrala, ci de realitatea unor copii ai strazii ju