Este paralizat, oligofren si de trei saptamini abandonat in mijlocul unei mizerii crincene, in care propriile scursuri ii tin loc de haine. Trupul ii este infasurat in folii puturoase de nailon si zace parasit in patul soios din camera fara nici o sursa de caldura sau curent electric. Ionel Popescu, de 23 de ani, din Poiana Cristei, pare ca este blestemat sa cunoasca iadul, fara sa-l merite. Parintii i-au murit, fratii nu se omoara sa-i poarte de grija iar matusa, care-i era asistent personal, s-a descotorosit de el, motivind ca nu a primit de la Primarie toti banii cuveniti. De trei saptamini nimanui nu-i pasa de bietul nenorocit. Dac-ar stii sa-si roage moartea, poate ca ar face-o... Dar nu stie. N-a stiut niciodata altceva decit suferinta si teama. Parca un anume tribunal divin l-ar fi condamnat dinainte de nastere, sa plateasca pentru toate pacatele adunate neam de neamul lui, cu virf si indesat... Priveam usa dincolo de care trebuia sa trecem, cu frica in sin. Intunericul gros, consistent, al noptii, accentua lugubru povestea incredibila care ajunsese la urechile noastre. Trebuia insa, sa dam piept cu realitatea. Scaldat in fecale Intr-un gest reflex, involuntar protector, ne-am acoperit brusc ochii. "Nu se poate asa ceva, nu este adevarat! Este mort?!", am gindit, intr-o speranta desarta ca la o noua privire, imaginea de cosmar se va risipi. Se va duce in noapte, va disparea ca un vis urit, plasmuit in fantasme bolnave. Duhoarea specifica scursurilor umane ne-a lovit in moalele capului, trezindu-ne brutal, pentru inca o data, la realitate. Acolo respira un om! Din gramada de fisii de plastic s-a ivit cu adevarat un cap de om! Un chip ingrozit, zguduitor, cu priviri intunecate, salbaticite de suferinta. Incerca parca sa se ascunda de un dusman nevazut, aparindu-se cu singurele lui arme - ochii - intr-o implorare inocenta, disperata. Lumina incerta a lanternei ne