Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Ciocoii tineri” au pierdut startul pentru şefia PDL

Publicat in Jurnalul, marți 8 martie 2011 ·

Sever Voinescu şi Monica Macovei, pupilele lui Băsescu în PDL nu au reuşit să-şi convingă colegii de partid / Foto: Karina Knapek / Jurnalul Naţional În PDL „veteranii” au câştigat o luptă, dar nu şi „războiul” cu interesele lui Traian Băsescu. Aparent, lucrările Consiliului Naţional de Conducere s-au încheiat printr-un mesaj de unitate, transmis de preşedintele partidului, Emil Boc. Acesta a făcut apel la disciplină, ceea ce arată că doreşte să menţină în continuare „sub capac” tensiunile induse în formaţiune de gruparea „ciocoilor tineri”, ex­ponenţii fideli ai planurilor lui Traian Băsescu. La CNC, aripa autointitulată „reformatoare” nu a reuşit să-şi impună principala modificare de statut prin care cei trimişi în judecată în cauze penale să fie excluşi din partid până la decizia definitivă.

Monica Macovei, Cristian Preda, Sever Voinescu, pe lângă faptul că nu au convins pe nimeni în CNC de utilitatea acestei propuneri de epurare, care scotea din joc circa 200 de parlamentari şi primari PDL, în plus, şi-au atras critici şi ironii la scenă deschisă. „Greii” partidului, „ve­teranii”, cum i-am numit în analiza noastră anterioară, grupaţi în jurul lui Vasile Blaga, au dominat lucrările de sâmbătă, făcând încă un pas în direcţia dorită – controlul asupra conducerii partidului şi diminuarea influenţei lui Traian Băsescu. De altfel, nici unul dintre „reprezentanţii” acestuia nu au reuşit să strângă noi susţinători sau să convingă prin discursuri. Elena Udrea, care a amintit în faţa CNC de „omul providenţial Băsescu”, nu a cules aplauzele spe­rate în CNC. Alte prezenţe şterse sau absenţe neobservate au fost consemnate şi la alţi membri consideraţi „pupilele” lui Traian Băsescu –Anastase, Flutur, Funeriu, Falcă, Turcan, Baconschi. Să fie o retragere strategică în vederea pregătirii luptei decisive de la Conveţia Naţională, stabilită pentru mijlocul lunii mai, sau

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 26 minute
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Directoratul de Securitate Cibernetică: Alertă! Campanie de phishing în care se foloseşte identitatea DIGI Romania / Atacatorii trimit un email cu o presupusă rambursare a valorii unei facturi

News.ro acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică a transmis, miercuri, o alertă cu privire la o campanie de phishing în care se foloseşte identitatea DIGI Romania. ”Atacatorii din online continuă campaniile de phishing prin uzurparea identităţii inst

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 5 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°