Ieri dimineata, fotbalistii lui FCM Poli au efectuat cel de-al doilea antrenament al acestei saptamani, reunirea avand loc luni dupa-amiaza. Acatrinei si Serban nu au facut act de prezenta din cauza accidentarilor (primul urmeaza un tratament dupa accidentarea suferita in meciul cu Precizia, iar Serban cauta bani pentru a fi operat de menisc), ei urmarind pregatirea colegilor de pe margine, in "civil". In schimb, in Copou a revenit Marcel Cojocaru, fost la Foresta Suceava si CFR Pascani, jucatorul antrenandu-se, ieri, alaturi de fostii sai coechipieri. La sfarsitul sedintei de pregatire, antrenorul Ion "Lita" Dumitru a afirmat ca "treaba este buna pe teren, in randul baietilor, mai putin in afara gazonului, la nivel administrativ". Intrebat in ce sens nu merge treaba, tehnicianul a raspuns scurt: "in toate sensurile", aratandu-se surprins de faptul ca, pe langa reprezentantii presei, la antrenament a fost prezent si presedintele Emil Lupulescu, care, fie vorba intre noi, nu-l prea agreeaza pe noul "principal" al bancii tehnice iesene. De fapt, acest lucru a iesit la iveala chiar in sedinta Consiliului de Administratie de martea trecuta, atunci cand Lupulescu a fost singurul care s-a opus venirii lui Dumitru ca antrenor principal la FCM Poli. Revenind la antrenamentul de ieri, Lita Dumitru a precizat ca Marcel Cojocaru are sanse sa fie cooptat in lot, conditia fiind ca el sa confirme in pregatirea de iarna. (N.P.)
Ieri dimineata, fotbalistii lui FCM Poli au efectuat cel de-al doilea antrenament al acestei saptamani, reunirea avand loc luni dupa-amiaza. Acatrinei si Serban nu au facut act de prezenta din cauza accidentarilor (primul urmeaza un tratament dupa accidentarea suferita in meciul cu Precizia, iar Serban cauta bani pentru a fi operat de menisc), ei urmarind pregatirea colegilor de pe margine, in "civil". In schimb, in Copou a revenit Marcel Cojocar