N-aş fi crezut că, la zece ani de la căderea comunismului, ajung să-i dau dreptate lui Marx. Se ştie, Marx credea că relaţiile de proprietate determină întregul sistem social. De fapt, viziunea lui Marx asupra societăţii se poate reduce la un lanţ de determinări, în poziţia "generatoare", originară, găsindu-se proprietatea. Proprietatea devine, astfel, criteriul esenţial. Spune-mi care anume sînt relaţiile de proprietate în cetate şi îţi voi spune ce fel de cetate este. Prin extensie, proprietatea poate deveni şi criteriul esenţial pentru aprecierea adevăratei ideologii a partidelor politice. Spune-mi cum acţionează în legătură cu proprietatea partidul cutare şi îţi voi spune ce fel de partid este. Poate că, în totala confuzie ideologică care domină acţiunea politică a partidele noastre, apariţia unui criteriu clarificator nu e deloc rea. Dezbaterile din jurul proiectelor de legi privind restituirile mi-au creat, nu o dată, impresia că se discută despre naşterea unei alte Românii. Aplombul celor care dezbat, pasiunile stîrnite în societatea civilă, poziţiile bine definite ale partidelor politice importante - iată amănunte care mă fac să cred că, de astă dată, asist la o dezbatere naţională decisivă pentru felul în care ţara mea va arăta în viitorul foarte apropiat. Cred că miza acestor legi este istorică. Poziţiile forţelor politice româneşti în această chestiune se cunosc. Partidele din coaliţia de guvernămînt, mai ales PNL şi PNŢCD, merg pe variante maximale. Ele propun o amplă operaţiune de restituire a proprietăţilor confiscate de regimul comunist şi, prin aceasta, o afirmare a imprescriptibilităţii dreptului de proprietate privată. Partidele din opoziţie, mai ales PDSR, au o atitudine mai temperată şi vor restituiri pe jumătate afirmînd că istoria poate înfrînge proprietatea. Logica opoziţiei este, în esenţă, una istorică: trebuie să ţinem cont de faptul