De pe Pont Saint Michel pănă la Nôtre Dame sunt doi paşi. Iar locuitorii din Oraşul Luminilor oferă căte un spectacol pentru fiecare metru de asfalt.
Â
De pe Pont Saint Michel pănă la Nôtre Dame sunt doi paşi. Iar locuitorii din Oraşul Luminilor oferă căte un spectacol pentru fiecare metru de asfalt.
Â
Sub umbrele venerabililor "gargouilles", monştri de piatră, cu un rol de altfel extrem de funcţional (ajută la scurgerea apei provenite din precipitaţii de pe cornişele acoperişului), care străjuiesc Catedrala Nôtre-Dame de Paris, o zi de sămbătă este pe căt de pestriţă, pe atăt de obişnuită pentru parizieni. La ceasul amiezii tărzii, in scuarul din faţa monumentului emblematic din inima Parisului, mii de oameni se perindă admirănd mai intăi crenelurile gotice şi arta desăvărşită a vechilor constructori medievali, după care se răspăndesc prin toată zona, fie oprindu-se la o terasă, fie căscănd gura admirativi sau curioşi la diversele atracţii "ad-hoc" pe care cetăţenii mai talentaţi ai capitalei franceze le pun in scenă pentru amuzamentul tuturor. Sau pur şi simplu pentru că aşa simt ei, fără ca nimeni să se apuce să rădă prosteşte, arătănd cu degetul, cum de multe ori se intămplă prin alte părţi mai estice ale Europei.
Â
Â
Chiar in faţa catedralei, intr-o insorită sămbătă de aprilie, parizienilor li se aducea aminte că in lume nu toţi oamenii o duc la fel de liniştit precum ei, prin intermediul unui memorial pentru victimele genocidului din Darfur. Oricine dorea putea să-şi inmoaie palmele in vopsea lavabilă şi să-şi lase urmele trecerii - şi ale fraternizării simbolice - pe un cub de carton inalt căt un stat de om, unde deja se aşternuseră multe semne. "N-are sens să faci asta dacă nu crezi", am auzit la doi paşi de mine vocea unui bărbat. Un tănăr asiatic tocmai işi aşezase palmele pe suprafaţa de carton,