Ionescu isi denumeste multe din piesele sale folosind formule ca anti-presa, drama cronica, farsa tragica. Sint etichete care se potrivesc acum si vietii politice de la noi. Ne aflam in plina farsa tragica, numai ca nu (ne mai) arde citusi de putin sa ridem. Intentionam sa vorbesc in articolul de astazi despre cu totul alt subiect. Ma gindisem sa marchez implinirea, pe 16 februarie, a 50 de ani de la prima reprezentatie cu Cintareata cheala, piesa lui Eugen Ionescu, la Théatre de la Huchette (premiera absoluta avusese loc tot intr-o sala "de buzunar", in 1950). S-a jucat de atunci, fara intrerupere, in fiecare seara, de luni pina simbata. Amatorilor de statistici li s-au oferit de altfel date precise: pe 17 februarie 2007 a avut loc a 15.762-a reprezentatie, de-a lungul celor cinci decenii spectacolul a fost vazut de 1 503.288 spectatori, citiva din actorii care au jucat in 1957 sint pe scena si astazi. Mi-ar fi placut sa evoc atmosfera din micuta sala cu 92 de scaune, devenita loc de pelerinaj pentru turistii straini. Am vazut si eu - sint ani de atunci - spectacolul, luai un singur bilet pentru Cintareata cheala si pentru Lectia, in pauza se iesea in strada Huchette, fumai o tigara si priveai la trecatorii - in majoritate tineri - care se plimbau veseli si dezinvolti. Astazi, straduta - ca si cele din jurul ei - este impinzita cu restaurante "exotice" (grecesti, chinezesti, thailandeze, japoneze), a devenit un spatiu organizat anume pentru turisti, singurele marturii ce amintesc de strada de odinioara sint teatrul si clubul de jazz de alaturi, Caveau de la Huchette.
Dupa cum vedeti, n-am rezistat tentatiei de a vorbi putin despre subiectul asupra caruia ma oprisem initial. Faptul ca l-am abandonat se explica, dupa cum cu siguranta banuiti, prin evenimentele din ultimele zile. O legatura exista totusi. Eugen Ionescu a fost, se stie, creatorul teatrului absurdul
