Din cea mai frageda pruncie, omul adreseaza, siesi sau celor din jur, diverse interogatii. Este atributul nostru exclusiv, al singurelor fiinte binecuvantate (sau nu) de Dumnezeu cu constiinta de sine. Este ceea ce ne confera unicitate în lantul trofic, de la trilobiti la balena albastra. De la întrebarea nelamurita din privirea sugarului care n-a învatat sa vorbeasca, pana la întrebarea fara raspuns a celui aflat la varsta senectutii si care se gandeste la viata de dincolo, întregul nostru parcurs existential este o suma de întrebari.
Drumul de la prima întrebare la ultimul raspuns este povestea vietii fiecaruia dintre noi. Politica însasi este definita de întrebari si raspunsuri. Politicienii sunt semeni de-ai nostri care pretind ca stiu raspunsuri la întrebari care intereseaza întreaga societate. Prestatia lor din campaniile electorale este o încercare, mai mult sau mai putin reusita, de a ne convinge ca soarta noastra trebuie sa ajunga în mainile lor. Iar noi, cetateni obedienti si rabdatori, bantuiti, de-a lungul istoriei, de tot felul de crize, votam cu cine-o fi, cu o candoare de neiertat. In ziua votului, ne îmbracam cu hainele de dus la biserica si ne deplasam solemni catre centrele de votare cu sentimentul ca participam la o importanta ceremonie. Aici este punctul unde încep întrebarile si dezamagirile.
Le formulam într-o ordine absolut aleatoare:
De ce mint politicienii?
De ce nivelul lor de trai creste, iar nivelul nostru de trai scade?
De ce uita ei întotdeauna ca voturile noastre i-au asezat în fotoliile din care ne trateaza cu cinism si indiferenta?
De ce nu-i trage nimeni la raspundere pentru promisiunile neonorate?
Cu riscul de a fi etichetat drept nostalgic sau masochist, am sa merg mai departe cu seria întrebarilor retorice, în ideea ca, atata vreme cat nu traim în jungla, în planul existentei materia