Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Societatea de azi, luată în derâdere în „Revizorul”

Publicat in Jurnalul, vineri 7 octombrie 2011 ·

Astăzi, după 175 de ani de la citirea pentru prima dată în public şi de la premieră, la Teatrul Alexandrinski din Sankt Petersburg, comedia lui Gogol „Revizorul” este considerată actuală de foarte mulţi regizori. Printre aceştia se numără şi Vadas Laszlo, cel care a pus în scenă, în deschiderea stagiunii la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea, această piesă (foto sus). Gogol era deranjat de lipsa corectitudinii la om şi de aceea a îngrămâdit „toate relele societăţii” în „originala comedie în 5 acte”. Textul fusese etichetat, la prima lectură, „o farsă jignitoare” la adresa artei. Dar, potri­vit unor istorici de artă, ţarului Nicolai I i-ar fi plăcut foarte mult spectacolul de la „Alexandrinski”, râzând cu poftă.

A râs cu hohote şi a aplaudat frenetic publicul vâlcean la recenta premieră. Nu este vorba în spectacol de societatea de pe vremea lui Gogol. Lipseşte samovarul, nimeni nu îndeamnă la ceai. Lipseşte balalaica, nu se cântă ruseşte – barem Katiuşa. Vadas Laszlo nu a fost interesat de aşa-zisa „atmosferă rusească”. El crede că „Revizorul” e un spectacol cu lume ciudată, în care mulţi spectatori ar trebui să se recunoască şi această capodoperă a dramaturgiei universale nu are cum să dispară. Şi-a propus o montare actuală şi a făcut-o. A adaptat, cu bun-simţ, textul, în­lo­cuind „limbajul ar­ha­ic cu cel din zi­le­le noastre”, căci a fo­lo­­sit „o traducere ve­che”. Convins că ide­ea piesei va fi me­reu ac­tuală, regizorul cre­de că ea trebuie adusă în actualitate, „în zona noastră, pentru că de fapt vor­bim despre noi şi lumea noastră”, după cum ne-a măr­tu­risit.

Atent să nu cadă în derizoriu, el s-a bazat pe jocul actorilor „mai vechi” ai teatrului – Radu Constantinov, Doru Zamfirescu sau chiar Romul Moruţan, Irina Melnic şi alţii, care au „ajutat” un grup de novici să-şi primească „botezul” scenei, susţinându-i artistic. Şase absolvenţi de T

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum o ora
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 2 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum o ora
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 4 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Un tribunal din Rusia a dispus sechestrarea activelor, conturilor, proprietăţilor şi acţiunilor Deutsche Bank, în cadrul unui litigiu

HotNews acum 2 ore
Un tribunal rus a ordonat ca activele, conturile, proprietăţile şi acţiunile Deutsche Bank din Rusia să fie sechestrate, ca parte a unui proces care implică banca germană, au arătat documentele instanţei, potrivit Reuters și News.ro. Tribunal RusiaF

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum 3 ore
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 4 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Zonă rezidenţială din Harkov, lovită cu o rachetă. Doi copii şi trei adulţi au fost răniţi

Mediafax acum o ora
Doi adolescenţi de 13 ani şi de 16 ani se numără printre cele cinci victime ale atacului de la Harkov. Ruşii au lovit o zonă rezidenţială din Harkov, potrivit oficialilor ucraineni citaţi de Sky News. Primarul din Harkov, Ihor Tereknov, a anunţat pe

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°