În orice anotimp, indiferent dacă era ploaie sau zăpuşeală, negustorii ambulanţi, „la modă“ în perioada interbelică, vindeau pe stradă orice: seminţe de dovleac şi floarea-soarelui, halviţă, nasturi, icre negre, gogoşi, covrigi, iaurt, găini, curci, săpun, flori, mărgele sau geamuri. Îi vedeai peste tot în Capitală, pe strada Carol, pe Calea Moşilor, pe Calea Victoriei sau în faţa Arcului de Triumf. Încă de la primele ore ale dimineţii îi auzeai strigând: „Şampanie rece! ...două la cinci! Numai zeamă de lămâie... o vând să nu mai rămâie...!“, „Brrrragă rrrece, rrrece, brrrragăăă!“, „Mielu! Miel! Ce mai mieluşel! Mielu graas, mielu graaas!“, „Hai la aţă şi la ace! Acele de păr şi de cusut, aceee, hai la vacs şi la chibrituri!“ sau „Por, por, por, porumb!
Porumbielu fiert! Porumbielu-porumbiel“. Ioana Pârvulescu povesteşte în cartea sa „Întoarcere în Bucureştiul interbelic“ că cei mai mari fotografi ai acelei perioade, de la Iosif Berman la Nicolae Ionescu, au surprins feţele acestor „anonimi“ care apar pe cărţile poştale ale vremii. O astfel de imagine este şi cea imortalizată în faţa Arcului de Triumf, unde doi vânzători ambulanţi îşi îmbiau muşteriii cu apetisanţii covrigi calzi, aşezaţi ordonat în coşuri de nuiele.
Ioana Pârvulescu aminteşte că în ianuarie 1925, printr-o ordonanţă a Primăriei, au fost limitate mărfurile care puteau fi vândute pe stradă la: gaz, lapte, fructe şi peşte, iar după Primul Război Mondial, negustorii ambulanţi erau din ce în ce mai puţini.