Majoritatea oamenilor, indiferent de nivelul lor de cultură, îi văd pe criticii literari ca pe nişte prozatori rataţi sau personalităţi aride, închise în ele, introvertite, rareori capabile de trăiri sufleteşti sublime ori de exteriorizări. Criticul este rece, dur, analist, exact, trebuie să taie în carne vie, să nu bâjbâie, să nu aibă nelinişti, în vreme ce scriitorului i se îngăduie orice, în primul rând să viseze. Fireşte, există şi excepţii care nu reuşesc să modifice percepţia generalizată. Pe de altă parte, aproape sigur, că o recunosc sau nu, mai toţi criticii se visează scriitori, prozatori sau poeţi, sau măcar personaje.
Două cărţi superbe lansate în aceeaşi zi la recentul Târg de carte Bookfest infirmă această părere – „ Convorbiri cu Alex Ştefănescu” şi „Dialog cu Dan C. Mihăilescu”. Prin urmare doi critici foarte cunoscuţi şi apreciaţi se confesează. Autorii volumelor sunt alţi doi critici, din generaţiile mai tinere, la fel de diferiţi, Ioana Revnic şi Daniel Cristea-Enache. Cărţile sunt admirabile şi ar trebui recomandate oricui doreşte să vadă cât de profunde sunt trăirile unui intelectual. Câteva cuvinte introductive ale lui Daniel Cristea-Enache se potrivesc de minune ambelor volume. Le citez: „Cartea de faţă este o carte de convorbiri cu un intelectual strălucit şi un om deosebit. Din fericire, cele două «laturi» fac una şi nu există, ca în alte cazuri întristătoare, o relaţie de excludere reciprocă. ... Îmi recunosc vina – aceea de a-l fi scos pe Dan C. Mihăilescu, strălucitul meu coleg, din carapace şi a-l fi făcut să se înfăţişeze cititorului nu doar pe traiectoria sa critică, ci şi pe traseul său formativ.”
Două cărţi care dezvăluie oameni, nu numai critici literari, două volume care se diferenţiază net prin trăirile personajelor, dar se aseamănă prin mai multe puncte: amândouă au în centru soţiile, ca personaj la fel de import