Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arad: Tot mai puţini copii pe terenul de sport

Publicat in Adevarul, vineri 9 octombrie 2009 ·

„Adevărul de Seară” Arad continuă campania prin care-i îndeamnă pe tineri să facă sport. Medicii îi avertizează pe părinţii care nu-şi îndrumă copiii spre sport că riscă să aibă urmaşi bolnavi.

Trecut în planuri secundare din varii motive, sportul îşi recaută terenul pierdut în rândurile tinerilor. Medicii de specialitate explică riscurile iminente, iar efectele pot fi grave, în multe din cazuri. „Nu e vorba doar de obezitate, care duce la diminuarea activitatăţii cardiace. Pot interveni multe alte probleme, ca şi cele ale ochilor sau ale creierului, care nu primeşte destul oxigen în cazul sedentarismului”, explică Florin Voin, medicul echipei de fotbal UTA Arad.

Mişcarea e recomandată de la o vârstă cât mai fragedă, pentru o dezvoltare armonioasă. „Nu există o vârstă anume la care ar trebui să se înceapă şi nici nu se poate vorbi de o disciplină anume. Rămâne la latitudinea fiecăruia, părintele îşi poate canaliza copilul spre ce simte că i se potriveşte. Înclinaţia spre un sport sau altul ţine şi de constituţie şi de factorul genetic”, punctează doctorul Voin.

Sport pentru sănătate

Importanţa practicării unui sport - nu neapărat pentru performanţă – creşte, mai ales în contextul actual. „Alimentaţia şi gradul tot mai ridicat al poluării reprezintă factori ce duc la apariţia a tot felul de boli. Prin sport, se poate compensa. Se ştie că organismul se fortifică, doar că prea puţină lume mai ţine azi cont”, completează Crina Varga, medic în Arad.

Infrastructura taie pofta de sport

Din păcate, arădenii care încearcă să adopte un stil de viaţă sănătos se lovesc de multe ori de ignoranţa celor din jur. „Îmi place să alerg în parc, dar nu o dată m-am trezit luată la mişto de cei care sparg seminţe pe bănci”, s-a plâns Adela Vasile. Şi bicicliştii au probleme. Călătoriile lor prin oraş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 57 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 22 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 20 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 45 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°