Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Hostiuc, ZF: 13 mai, ziua în care se decide viitorul lui Băsescu, Boc, Isărescu

Publicat in Ziarul Financiar, luni 28 martie 2011 ·

Nu-mi amintesc ca în ultimii 20 de ani nişte rezultate economice, nişte cifre seci şi reci să fie aşteptate cu o asemenea înfrigurare şi teamă ca evoluţia economiei (PIB) din trimestrul I. De la preşedinte, premier, FMI, politicieni, analişti interni şi externi, bancheri, directori până la toată media, toţi vor sta cu ochii pe Institutul Naţional de Statistică, care pe 13 mai, ora 9.00 va da verdictul: am înregistrat sau nu creştere economică în primele trei luni ale anului faţă de trimestrul IV 2010. Dacă rezultatul va fi cu plus în faţă, am ieşit din recesiune. Conform teoriei, pentru a declara că a ieşit din recesiune, o economie are nevoie de două trimestre consecutive de creştere. Primul l-am avut în trimestrul IV al anului trecut, când economia a avut un plus de 0,1% ( mic ce-i drept, dar e cu plus, nu cu minus) faţă de trimestrul III.

De data de 13 mai se leagă toate speranţele preşedintelui Traian Băsescu, premierului Emil Boc, actualei coaliţii aflate la putere în frunte cu PD-L, ale guvernatorului Băncii Naţionale, Mugur Isărescu şi nu în ultimul rând ale negociatorilor FMI. Toţi aceştia au susţinut, îmbrăţişat şi girat public programul economic al României din ultimii doi ani.

Din septembrie 2008 economia scade lună de lună, 20 de miliarde de euro, de fapt 18,5 miliarde de euro, că BNR nu a mai luat ultima tranşă, de la FMI, Banca Mondială şi Uniunea Europeană nu au asigurat ţinerea la suprafaţă a României şi supravieţuirea celor aflaţi la putere. Banii s-au dus în: rezerva BNR ca Isărescu să ţină cursul leu/euro şi să nu-i trimită în "faliment" pe cei care au credite în valută (peste 60% din împrumuturile luate sunt în valută) şi în final tot sistemul bancar; la băncile comerciale ca să aibă lichiditate (prin scăderea rezervelor minime obligatorii) şi să nu arunce în aer piaţa valutară si monetară în căutare disperată de bani, având în vede

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 15 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 7 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 8 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 9 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 8 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 7 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 12 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

4°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°