Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SOS CLĂDIRI ISTORICE! Pentru a fi salvate, Hotelul Concordia şi casa unde a locuit "Miţa biciclista" ar putea fi expropriate

Publicat in Gandul, sâmbătă 6 aprilie 2013 ·

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat că municipalitatea ar putea expropria câteva clădiri de patrimoniu neglijate de proprietari, pentru a fi refăcute, cum ar fi Hotelul Concordia şi casa unde a locuit "Miţa biciclista".

Sorin Oprescu a spus că aceste clădiri de patrimoniu sunt în stare avansată de degradare, acesta fiind şi motivul pentru care se intenţionează consolidarea şi renovarea lor.

Primarul Capitalei a precizat că municipalitatea este dispusă să găsească soluţii în vederea exproprierii clădirilor de patrimoniu neglijate de proprietari, pentru reabilitarea acestora.

"Anul acesta ne-am propus să expropriem câteva clădiri de patrimoniu, pe care să le refacem, cum ar fi Hotelul Concordia. Este necesar ca generaţiile următoare să nu uite unde s-a semnat actul Unirii Principatelor Romane. Dacă proprietarii nu se apucă de treabă acolo, sunt dispus să trec la expropriere. Când aceştia uită de asemenea clădiri, nu pot să stau să aştept ca samsarii să pună mâna pe ele pentru a-şi construi proiectele imobiliare. Împreună cu fondurile noastre şi cu fondurile europene putem reface clădirile de patrimoniu din Bucureşti", a mai spus primarul Sorin Oprescu.

Casa Miţa Biciclista, de pe strada Biserica Amzei, este monument istoric ce datează din 1900. Numele casei aminteşte de apelativul proprietarei Maria Mihăescu, prima femeie din Bucureşti care a mers pe bicicletă.

La Hotel Concordia, din strada Smârdan, în seara de 23 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a devenit domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti. Pe o piatră memorială ce fusese ataşată pe una dintre cele mai deteriorate imobile din Centrul Istoric al Capitalei era scris: "În această clădire se afla în anii Unirii Ţărilor Române Hotelul Concordia, unde în seara de 23 ianuarie 1859 s-a hotărât dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, de către fruntaşii Partidei Naţionale, c

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 40 minute
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Datoria guvernamentală a urcat la 52,4% din PIB, în februarie 2024

Wall-Street.ro acum 52 minute
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, în februarie 2024, până la 841,292 miliarde lei, de la 801,687 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF). Ca procent din PIB, datoria

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Ungaria. Cheltuielile pentru apărare vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025

Mediafax acum o ora
Cheltuielile pentru apărare din Ungaria vor fi majorate dacă războiul din Ucraina se prelungeşte în 2025. Anunţul a fost făcut premierul Viktor Orban. Acesta nu a spus cu ce sumă va creşte bugetul apărării.

Ucraina ar putea ajunge în cele din urmă la negocieri cu Rusia, admite un oficial al serviciilor secrete ucrainene

News.ro acum o ora
Ucraina va trebui la un moment dat să intre în discuţii cu Rusia pentru a pune capăt războiului dintre cele două ţări, a declarat un oficial de rang înalt al serviciilor secrete ucrainene într-un interviu publicat joi, relatează Reuters. Preşedintel

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum o ora
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 3 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 3 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 11 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°