Devenit infinit adaptabil din pricina execrabilei functionari a mecanismelor statale, romanul este impins nu doar la o alienare continua ca individ, ci si la o "indecizie" a fiintei sale nationale. Multe minti luminate romanesti (cronicarii, Cantemir, reprezentantii Scolii ardelene, Eminescu, Parvan, Draghicescu, Radulescu-Motru, Ralea, Vulcanescu, Noica etc.) s-au aratat interesate de detectarea specificului, a coordonatelor identitatii noastre ca popor, stimulate fiind poate si de faptul ca identitatea noastra ne-a fost mereu pusa sub semnul intrebarii ba de turci, ba de rusi, ba de austro-ungari... Autoetnoimaginea oferita de studiile si articolele acestor carturari acopera toata gama critica, prinsa intre extremele exaltarii patriotarde si a negarii, chiar a urii de sine. Dar, mai voalata sau mai directa, detectabila in ele e o constanta gasita spiritului romanesc: tranzactionismul, spiritul "descurcaret". Si tot ca o constanta aproape, intilnim motivarea acestuia prin considerente ... geopolitice si geostrategice. "Ne-am redus individualitatea si combativitatea la minimum ca sa nu iritam inamicii prea puternici, ne-am retinut de la orice afirmatie de sine ca sa ne putem salva viata. De aceea progresul a intirziat atit...", spune Ralea undeva. Nu sint rare ocaziile cind si azi tot felul de lasitati si nepriceperi politice sint explicate prin aceleasi "ratiuni superioare", asa cum tot felul de trocuri murdare din afacerile interne sint justificate prin binecunoscutul "vai, bietul om sub vremi...". Dar ce il face pe simplul cetatean sa fie si el "descurcaret", adica mereu dispus sa aleaga cai laturalnice, sa apeleze la duplicitate, minciuna, oportunism, bisnitareala? Ma hazardez sa avansez o explicatie pornind de la ideea, sigur suparatoare pentru unii, ca, in ce-l priveste pe cetateanul de rind, propria patrie a insemnat rareori un veritabil "acasa". Cum stim cu t