Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botosani: Tradiţii populare de Paşte pe pietonalul Unirii

Publicat in Adevarul, vineri 15 aprilie 2011 ·

La Botoşani au venit peste 50 de meşteşugari care prezintă atât creaţii în lemn, sticlă sau os, cât şi produse culinare inedite.

A cincea ediţie a Târgului Meşteşugarilor s-a deschis astăzi în centrul Botoşaniului. Meşterii populari expun produse de artizanat, vestimentaţie rustică, sculptură în lemn, ceramică, pictură pe lemn, instrumente muzicale, ouă încondeiate, modelaj în lut, vase din cupru, obiecte din piele şi pâslă, sculptură în os, obiecte din papură, sticlă decorativă, goblenuri, bijuterii lucrate manual şi tot ceea ce înseamnă arta populară.

În premieră la acest târg, vor fi servite mâncăruri tradiţionale de Paşte, pregătite de bucătari din diferite zone ale ţării. „Vor fi meşteri populari din peste 20 de judeţe din ţară. În premieră, faţă de celealte ediţii, vom avea la târg şi produse culinare tradiţionale de Paşte, din zonele Miercurea Ciuc, Curtea de Argeş şi Piteşti. Chiar eu sunt foarte curios să gust din aceste produse care cu siguranţă vor fi deosebite de ceea ce se prepară la noi. De asemenea, vizitatorii vor putea admira şi chiar cumpăra icoane pe lemn şi sticlă pictate de renumiţi artişti populari“, a declarat Ion Ilie, directorul Centrului de Creaţie din Botoşani.

Fără muzică populară

Meşterii populari îşi vor expune marfa doar pe jumătate din Pietonalul Unirii deoarece strada este în reamenajare. „Am promisiuni de la constructor că va amenaja bucata din faţa muzeului până la blocul turn pentru a se putea desfăşura în bune condiţii Târgul Meşteşugarilor“, a mai spus Ion Ilie. Târgul va fi deschis până duminică inclusiv şi este inclus în manifestările culturate dedicate „Zilelor oraşului“. Din cauza sărăciei bugetare, organizatorii au renunţat la spectacolul de muzică populară cu care botoşănenii erau obişnuiţi să participe la deschiderea târgului. „Abia aştept să merg la târg. Vreau să cumpăr o icoană pe care să o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Actorul britanic Bernard Hill a murit la vârsta de 79 de ani / A jucat, între altele, în ”Titanic” şi ”Stăpânul Inelelor”

News.ro acum 30 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din ”Titanic” şi ”Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. El l-a interpretat pe căpitanul Edward Smith în ”Titanic”, film premiat cu Oscar în 1997. Un alt r

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum o ora
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

O ambulanță aflată în misiune a luat foc în noaptea de Înviere, în Mureș

Radio Mures acum 3 ore
În jurul orei 23:30, pompierii mureșeni au fost solicitați să intervină la un incendiu produs la nivelul compartimentului motor a unei autospeciale de transport victime, pe DJ 152A între localitățile Band și Berghia. A intervenit Detașamentul de Pom

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°