Mesajul a fost trimis. Multumesc!

General american, decorat de Băsescu, numit şeful Comandamentului Forţelor Întrunite ale SUA

Publicat in Romania Libera, marți 25 mai 2010 ·

Un general american, Raymond Odierno, care a fost decorat de preşedintele român, Traian Băsescu, cu Ordinul Meritului Militar, a fost numit de preşedintele american, Barack Obama, şeful Comandamentului Forţelor Întrunite ale SUA (USJFCOM), se arată într-un comunicat oficial citat de Mediafax.

Băsescu l-a decorat pe Odierno la 4 iunie 2009, la Tallil, în Irak, unde a efectuat o vizită privind închiderea misiunii militarilor români în această ţară. Preşedintele român a decorat, cu aceeaşi ocazie, drapelul Batalionului "Scorpionii Roşii", dar şi pe ministrul irakian al Apararii, Abd al-Qadir al-Mufriji, şi pe generalul irakian Baba Kir Baderkan Shawke Zibari.

Anunţul privind numirea lui Odierno, care din septembrie 2008 este comandantul forţelor americane în Irak, în funcţia de şef al Comandamentului Forţelor Întrunite ale SUA a fost făcut de secretarul american al Apărării, Robert Gates. Cu baza în Norfolk, Virginia, USJFCOM supervizează 1,16 milioane de militari, personal atât activ, cât şi în rezervă, din fiecare departament al forţelor armate americane, dar şi civili.

Până la confirmarea sa de către Senatul american, Odierno va superviza rolul USJFCOM în cadrul conceptelor de dezvoltare şi experimentare, dezvoltare a capabilităţii, antrenamentului, aprovizionării şi managementului comune, potrivi Planului de Comandă Unificat al Departamentului Apărării. În cazul în care va fi confirmat în funcţie, el îl va înlocui pe generalul James Mattis, din cadrul Puşcaşilor Marini, în cursul acestui an.

Odierno este licenţiat al prestigioasei academii West Point şi deţine un master în inginerie nucleară la Universitatea statului North Carolina, dar şi un master în strategie şi securitate naţională, obţinut la Naval War College. El este, de asemenea, absolvent al US Army War College.

Între alte medalii, el a primit cea mai înaltă distincţie a Depa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum o ora
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 52 minute
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Ordinea pe buletinele de vot la alegerile pentru Primăria SECTOR 2. Cine ocupă prima poziție

Gandul acum 57 minute
Biroul electoral de circumscripţie Sector 2 a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar şi consilieri locali pentru alegerile din data de 9 iunie. Sunt patru candidați la scrutinul

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 3 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Incendiu puternic la o hală în județul Suceava. A fost transmis mesaj RoAlert (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, în jurul orei 11.00, pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava au fost sesizați de producerea unui incendiu la o hală a unui operaror economic cu profil de producție tâmplărie din PVC, pe raza orașului Salcea. L

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum o ora
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum o ora
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 57 minute
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Reacţia purtătorului de cuvânt al BOR, după Eurovision: Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului

Mediafax acum 46 minute
„Victoria lui Nimeni (Nemo), … una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminatoare a bunei-cuviinţe şi bunului-simţ, toate caricaturizate şi evacuate din mentalul colectiv al masei isteric (tele)spectatoare. O m

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/18°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/21°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°