Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un membru al grupării “talibanilor” din Cugir vrea în libertate. Curtea de Apel Alba Iulia i-a respins solicitarea

Publicat in Alba24, joi 16 februarie 2012 ·

Lucian Sergiu Bacrău, zis Şobolanu, unul dintre inculpaţii din Dosarul “talibanilor” din Cugir, vrea în libertate. Acesta a solicitat Curţii de Apel Alba Iulia eliberarea sub control judiciar, însă instanţa i-a respins cererea, la termenul de joi, astfel că rămâne în arest preventiv. Tânărul, acuzat de tentativă de omor a fost dat în urmărire generală şi identificat în Germania, în septembrie 2011.

Inculpatul face parte din gruparea infracţională destructurată de poliţişti, în luna mai a acestui an, în Cugir. În mai, pe numele acestuia a fost emis mandat de arestare în lipsă, deoarece bărbatul se sustrăgea urmăririi penale. În acest dosar sunt judecate 28 de persoane, în sarcina cărora au fost reţinute mai multe infracţiuni, printre care şi tentativa de omor.

Din lista inculpaţilor fac parte Dorin Ilie Coca, Gabriel Alin Roznovăţ, Cristian Vasile Matei, Viorel Sibişan (zis Relucu), Constantin Sibişan (zis Tică), Viorel Sibişan (zis Siba), Vasile Sabău, Robert Adrian Coca, Mihai Moldovan, Cosmin Gabriel Pienar Junior (zis Pie), Traian Cosmin Vîjdea, Cosmin Gabriel Pienar Senior (zis Pie), Călin Andrei Cheţa, Ciprian Constantin Badea, Mircea Cristea, Alexandru Marin Badea, Lucian Sergiu Bacrău (zis Şobolanu), Cristian Gheorghe Niţu (zis Livosu), Gabriel Cristea (zis Cazacu), Alexandru Gabriel Cucu (zis Bibanu), Nicolae Lascu (zis Bebe), Gheorghe Lascu (zis Românu), Dorin Florin Bacrău (zis Gheza), Graţian Ioan Vaşarhelean, Florin Sebastian Chiaburu, Anton Flaviu Ponivescu (zis Mami), Florin Nistor (zis Ţonţo), Dorin Coca.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=74579

Lucian Sergiu Bacrău, zis Şobolanu, unul dintre inculpaţii din Dosarul “talibanilor” din Cugir, vrea în libertate. Acesta a solicitat Curţii de Apel Alba Iulia eliberarea sub control judiciar, însă instanţa i-a respins cererea, la termenul de joi, astfel că rămâne în arest preventiv. Tânăru

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE- Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York pentru banii tăinuiţi. Pronunţarea sentinţei a fost stabilită pentru 11 iulie. Primele declaraţii ale fostului preşedinte şi reacţia lui Biden

News.ro acum 35 minute
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 3 ore
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

Ana Bogdan a eliminat-o pe Pavliucenkova şi este în turul trei la Roland-Garros. Următoarea adversară, Svitolina

News.ro acum 57 minute
Ana Bogdan, locul 64 WTA, s-a calificat, joi, în turul trei al turneului de grans slam de la Roland-Garros. Bogdan a învins-o în turul doi pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova, numărul 22 mondial şi cap de serie 20, scor 6-4, 6-4. Meciul a durat o or

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 7 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

Premierul slovac Robert Fico a fost externat

News.ro acum 2 ore
Premierul slovac Robert Fico a fost externat joi din spitalul din oraşul Banska Bystrica, din centrul ţării, unde a fost operat şi îngrijit în urma unei tentative de asasinat, şi a fost dus la apartamentul său din Bratislava, a anunţat presa slovacă

Biden a dat în secret Ucrainei permisiunea de a lovi în interiorul Rusiei cu arme americane (Politico)

Ziare.com acum o ora
Statele Unite ar fi dat undă verde Ucrainei să folosească arme americane pentru a lovi în interiorul Rusiei, însă doar în apropierea Harkovului, au declarat joi, 30 mai, un oficial american și alte două persoane familiarizate cu problema, citate de

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

Voleibalistul Nicolae Bărbuţă a murit la vârsta de 87 de ani. A fost campion european cu naționala României în 1963

Adevarul acum 4 ore
Nicolae Bărbuţă, campion european în 1963 cu naţionala României, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Volei pe pagina sa de Facebook.

Se redeschide circulaţia pe Transalpina din 1 iunie 2024

Mediafax acum 12 ore
CNAIR a decis redeschiderea circulaţiei rutiere pe Transalpina începând cu data de 1 iunie, anunţă Directorul CNAIR, Cristian Pistol. Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt al DN67C (Transalpina) se redeschide pe timpul zilei, în intervalul

LIVE VIDEO | Marea finală Survivor All Stars 2024: Și câștigătorul este…

Cancan acum 7 ore
Marea finală Survivor All Stars 2024 are loc, joi seara, de la ora 20:30, în direct la Pro TV! Iancu Sterp, Zannidache și Andrei Ciobanu sunt concurenții care au ajuns până-n ultima etapă a show-ului. Sorin Pușcașu a fost eliminat în semifinala prod

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/30°
dum.

19°/29°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/24°
lun.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°