Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii ieseni au operat o hernie gigant - FOTO INTERZIS MINORILOR

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 14 martie 2013 ·

In urma cu cateva zile, medicii specialisti de la Spitalul CFR Pascani a intervenit chirurgical pentru a acorda sprijin medical unui barbat de 81 ani care prezenta o hernie gigant. Desi aceasta boala nu este dureroasa decat in fazele avansate, octogenarul a precizat faptul ca durerile la nivelul bazinului erau insuportabile. Dupa ce a calcat pragul unitatii medicale, medicii l-au bagat imediat in sala de operatii. „Nu este singurul caz de acest gen. De obicei, interventia chirurgicala nu este una grea, complicata sa spunem, sau ceva pe care nu o poate face orice medic chirurg. In schimb, atunci cand se asteapta prea mult, nu se vine la spital la timp si boala avanseaza, interventia deja devine destul de grea si chiar vitala. Pacientul respectiv suferea de hernie de pe la 57 ani si nu a venit decat acum. Astfel de cazuri au mai fost. Am mai avut astfel de pacienti”, a declarat dr. chirurg Abdalla A. Bashir de la Spitalul CFR Pascani. Potrivit specialistilor, herniile reprezinta exteriorizarea unui organ (sau parte din organ, de obicei ansa intestinala) din cavitatea in care se gaseste in mod normal, printr-un punct slab sau defect parietal in stratul muscular al acelei cavitati. Acest tip de patologie este cel mai bine reprezentat de herniile peretelui abdominal - caracterizate prin exteriorizarea viscerelor apartinand cavitatii peritoneale printr-o zona slaba a peretelui, aceasta exteriorizare putand avea caracter temporar sau permanent.

Educatia medicala, o problema majora in zonele rurale

Dr. Abdalla A. Bashir a scos in evidenta o problema destul de mare cu care se confrunta pacientii, mai ales cei din zona rurala, asa cum a fost si in cazul barbatului de 81 ani. „Un aspect important in acest caz este neglijenta persoanei atunci cand vine vorba despre sanatate. Ajunge la noi numai atunci cand boala se afla la un anumit grad de agravare. Se vi

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 5 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 10 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum 12 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 10 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

VIDEO Ciolacu, după întâlnirea cu Erdogan, pe care îl numește „un lider cu viziune”: În scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de România, Turcia și Bulgaria

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marţi la Ankara că, în scurt timp, va fi operaţionalizată acţiunea de deminare în Marea Neagră, desfăşurată în comun de forţele navale din România, Turcia şi Bulgaria. premierul Marcel Ciolacu si presedintele turc

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Cinci case și şapte anexe gospodăreşti, mistuite de un incendiu, la Brăila VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Un incendiu puternic, izbucnit marți, 21 mai, a afectat nu mai puțin de cinci locuinţe şi şapte anexe gospodăreşti din municipiul Brăila, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Brăila. Incendiul, provocat de un foc lăsat nesuprave

Miriam Bulgaru salvează minge de meci şi se califică în turul doi la Roland Garros

Mediafax acum 7 ore
Miriam Bulgaru a salvat o minge de meci, înainte de a obţine calificarea, în timp ce Cristina Dinu i-a aplicat un sever 6-2, 6-0 adversarei sale în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ambele românce au trecut marţi în turul secund, în d

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 11 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Vremea

București
acum

13°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

14°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°