Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: ŞOCANT / Bătrânii de la Corbu, măcelăriţi cu sadism

Publicat in Adevarul, marți 4 august 2009 · ·

La mai bine de 24 de ore de la producerea oribilului dublu asasinat de la Corbu, poliţiştii se văd legaţi la mâini în dezlegarea misterului. „Rar am mai întâlnit un caz de o asemenea brutalitate. De la locul crimei s-au putut ridica foarte puţine probe“, a declarat comisarul şef Dorin Colidiuc, adjunct al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa. Poliţiştii spun că incendiul a distrus aproape toate probele, făcând aproape imposibilă indentificarea autorului sau autorilor. „În prezent avem în vedere două piste: un posibil jaf sau o răzbunare“, a mai adăugat Colidiuc.

14.000 de lei, ascunşi într-o carte

Singurul lucru pe care l-au putut salva în urma incendiului a fost o carte care se afla sub salteaua pe care dormeau de obicei cei doi octogenari. În interiorul acesteia anchetatorii au descoperit aproximativ 14.000 de lei. Nici necropsia nu a adus prea multe indicii în plus.

„Pe trupurile celor două victime au fost descoperite aproape 20 de lovituri de cuţit. Însă nu putem preciza dacă sau folosit mai multe arme sau dacă atacatorul era stângaci sau dreptaci deoarece loviturile au fost foarte haotice“, a declarat Marius Popa, şeful Serviciului de Medicină Legală Constanţa. Anchetatorii au indicii să creadă că atacatorul sau atacatorii au venit pregătiţi cu tot ceea ce este necesar pentru incendierea locuinţei familiei Tache, întrucât în casa lor nu a fost descoperit niciun fel de combustibil cu care s-ar fi putut da foc.

Victimele, bunicii unui cunoscut avocat

Duminică dimineaţa, în jurul orei 05.30, locuinţa familiei Tache a fost incendiată de către autori necunoscuţi. Vecinii care au venit să stingă focul au descoperit crima oribilă. Trupul lui Stan Tache, (85 de ani), a fost descoperit în grădină cu capul aproape secţionat de trup şi cum mai multe lovituri de cuţit pe aproape toate zo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Berlinul acuză Moscova de un atac cibernetic "intolerabil" şi promite "consecinţe"

News.ro acum 52 minute
Berlinul a acuzat vineri hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic "intolerabil" împotriva membrilor Partidului Social-Democrat din Germania şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. "Astăzi putem spune făr

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 3 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum 58 minute
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum 41 minute
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 9 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 8 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 3 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°